Marius Șumudică (51 de ani), antrenor în Arabia Saudită la Al-Raed, spune că Adrian Mititelu (54 de ani) i l-a impus pe preparatorul fizic Dan Vasilică în staff, în momentul ofertei primite anul trecut de la FCU Craiova.
Gazeta Sporturilor a scris ieri că negocierile dintre Adrian Mititelu și Walter Zenga au căzut în momentul în care finanțatorul clubului oltean l-a impus în staff pe preparatorul fizic Dan Vasilică, bănuit că „îi lucrase” pe foștii tehnicieni.
Marius Șumudică dezvăluie că și în discuțiile purtate de el cu Adrian Mititelu, în toamna anului 2021, păstrarea lui Dan Vasilică a fost o condiție obligatorie.
Marius Șumudică: „Mititelu mi l-a impus pe Vasilică!”
„Hai să o dau și eu, cum e în presă. Am avut ofertă de la Craiova, de la Mititelu, când eram în țară. Am fost sunat de Adrian Mititelu. Am fost sunat și de băiatul lui. Mi s-au părut doi oameni echilibrați când am discutat cu ei.
Dar și mie mi s-a impus să îl țin în continuare pe acel preparator fizic. Am refuzat! Nu a fost vorba din punct de vedere material. A fost o ofertă peste cea a lui CFR Cluj, foarte bună. Mi-au trimis filmulețe cu baza, n-am văzut în viața mea.
Am refuzat, voiam să antrenez în străinătate. Dar mi-a spus că își dorește ca acest om să facă parte din staff-ul meu. Nu a existat niciodată pentru mine așa ceva. Eu am băieții mei, îi iau cu mine peste tot. Dacă unul e nemulțumit, renunț la contract! Nu pot să las pe stradă un om care îmi face bine.
Eu nu cred că e informator sau așa ceva, dar mi s-a spus și mie să îl opresc. Dacă acceptam, cred că reușeam să îl înlătur. Dar în prima fază și eu am avut aceleași discuții cu Mititelu”, a povestit Marius Șumudică la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Vasilică „l-a lucrat” și pe Marius Croitoru?
Vasilică a făcut parte și din staff-ul lui Marius Croitoru, fără ca antrenorul să fi dorit, preparatorul fizic i-a fost impus când el a negociat pentru post cu Adrian Mititelu.
Finanțatorul l-a criticat de curând pe Croitoru, pe care-l consideră vinovat de forma slabă pe care a arătat-o echipa chiar și după plecarea sa: „Mi-a lăsat echipa la pământ, toți jucătorii sunt în genunchi, nu pot să alerge. Nici nu știu ce fel de antrenamente a făcut de a ajuns echipa într-un asemenea hal. De fapt, știu, a făcut antrenamente în care-i ținea pe jucători câte trei ore pe teren. E un antrenor pe care presa l-a făcut mare, iar eu m-am păcălit atunci când l-am angajat".
Dan VasilicăMititelu s-a referit, așadar, tocmai la date despre pregătirea fizică a echipei, un aspect de care nu s-ar mai fi ocupat Vasilică, ci tot Croitoru.
{{text}}