Conference League

Dică și Gnohere, criză de râs la antrenamentul lui FCSB: „Vezi că ești pe live! Ai prins-o pe asta?”

FCSB o întâlnește joi, de la ora 19:45, pe Anderlecht. Harlem Gnohere (34 de ani) și-a vizitat fosta echipă și s-a distrat alături de Nicolae Dică (42 de ani).

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 26 October 2022

FCSB o întâlnește joi, de la ora 19:45, pe Anderlecht. Harlem Gnohere (34 de ani) și-a vizitat fosta echipă și s-a distrat alături de Nicolae Dică (42 de ani).

  • Anderlecht - FCSB este programat joi, de la ora 19:45, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Pro Arena.

Liber de contract după despărțirea de Mouscron, Harlem Gnohere a venit în vizită la antrenamentul oficial al FCSB-ului înaintea meciului cu Anderlecht. Fostul atacant al roș-albaștrilor s-a întreținut preț de câteva secunde cu Nicolae Dică, a glumit și s-a salutat cu cei pe care i-a prins atunci la vicecampioana României.

Dică și Gnohere, spectacol la antrenamentul celor de la FCSB: „Vezi că e pe live!”

Dialogul dintre Dică și Gnohere a fost surprins live pe contul de Facebook al celor de la FCSB, iar finalul este savuros:

Dică: Stai departe de aici?
Gnohere: La 20 de minute.
Membru al staff-ului: Ce mașină ai?
Gnohere: Una mare!
Dică: Are familie numeroasă. 
Gnohere: Am două familii, una aici și una la București. 
Dică: Vezi că ești pe live! Ai prins-o pe asta?

La FCSB, între 2017 și 2020, Gnohere a strâns 115 partide și a reușit să marcheze de 51 de ori, fiind unul dintre cele mai reușite transferuri. În competițiile europene a punctat de 9 ori în 19 meciuri.

Gnohere a ajuns la FCSB direct de la rivala Dinamo, unde a evoluat între 2015 și 2017 și a marcat 17 goluri în 45 de meciuri.

Citește și alte știri din fotbalul european:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.