Liga Campionilor

Faze ireale în Liga Campionilor! Club Brugge a ratat două lovituri de la 11 metri în două minute, în meciul cu FC Porto!

FC Porto s-a impus pe terenul lui Club Brugge cu scorul de 4-0. FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 27 October 2022

FC Porto s-a impus pe terenul belgienilor de la Club Brugge, scor 4-0, în etapa cu numărul 5 din faza grupelor UEFA Champions League. Ibericii și-au luat astfel revanșa, după ce elevii lui Carl Hoefkens se impuseseră cu același scor pe „Dragão”.

Partida a fost marcată de minutul 50, atunci când Club Brugge a primit o lovitură de la 11 metri, ca urmare a gestului nesportiv făcut de David Carmo, fundașul central al portughezilor, asupra lui Brandon Mechele, stoperul lui Brugge. 

Penalty-ul a fost însă ratat de Hans Vanaken, căpitanul belgienilor. Șutul acestuia a fost parat de portarul oaspeților, Diogo Costa. Centralul partidei, englezul Michael Oliver, a fost chemat la monitorul VAR pentru a revedea faza. Motivul? Un jucător al lui FC Porto intrase în careu în momentul execuției. Britanicul a dispus astfel repetarea loviturii.

Batavul Noa Lang a fost cel care a executat a doua lovitură de la punctul cu var. Olandezul a trimis însă în stâlpul stâng al porții lui Diogo Costa, ratând o altă oportunitate pentru Club Brugge de a reintra în meci. FC Porto conducea în acel moment cu 1-0.  

Club Brugge rămâne în continuare liderul grupei B din UEFA Champions League

Club Brugge rămâne în continuare liderul grupei B din UEFA Champions League, cu 10 puncte câștigate. Poziția a doua este ocupată de FC Porto, cu 9 puncte acumulate, în timp ce Atletico Madrid și Bayer Leverkusen se află pe pozițiile a treia, respectiv a patra. 

În ultima etapă a fazei grupelor, FC Porto o întâlnește pe teren propriu pe Atletico Madrid, în timp ce Club Brugge se deplasează în Germania, pentru duelul cu Bayer Leverkusen. 

Clasamentul grupei B din UEFA Champions League

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.