Dinamo și CSM Slatina au terminat la egalitate, 0-0, în primul meci al etapei a 12-a din Liga 2.
Aflate în lupta pentru loc în play-off. Dinamo și CSM Slatina au remizat, 0-0, într-un meci în care elevii lui Ovidiu Burcă au ratat marile ocazii.
După ratările lui Iglesia (21) și Moura (25), Alexandru Pop a avut cea mai mare ocazie. În minutul 32, portarul Slatinei a respins în fața șutul lui Ahmed Bani, iar mingea a ajuns la Alexandru Pop, care a tras pe lângă, din 5 metri.
Dinamo, egal cu CSM Slatina în Liga 2
În partea a doua, Dinamo a continuat să atace. În minutul 72, „câinii” au cerut penalty, după o intervenție prin alunecare asupra lui Valentin Borcea.
Elevii lui Ovidiu Burcă au continuat să atace, iar în minutul 90+4 le-a fost refuzat un penalty. Portarul Pop a avut o intervenție întârziată asupra lui Alexandru Pop, atacantul lui Dinamo, dar arbitrul Vlad Baban a dictat corner.
După acest egal, Dinamo se află pe 9, cu 17 puncte în 12 meciuri, cu unul mai mult decât rivalele sale. CSM Slatina e pe 7, cu 19 puncte, la egalitate cu Unirea Slobozia (locul 6).
FINAL » Dinamo - Slatina 0-0
min. 90+5. Final de meci
min. 90+4: Dinamo cere penalty, dar arbitrul a dictat corner. La faza fixă, Buhăescu a reluat cu capul, 6 metri, dar mingea s-a dus peste poartă
min. 85: CSM Slatina rămâne în 10. Fundașul Alin Pisaru este eliminat
min. 71: Giafer trage slab, de la 18 metri, iar mingea se duce pe lângă poartă
min. 62: Oprescu trage de la 25 de metri, dar mingea se duce peste poarta dinamoviștilor
min. 46: A început repriza a doua
min. 45: Pauză
min: 43: Moura trage de la 25 de metri, iar portarul respinge în față. Mingea ajunge la Neluț Roșu, care reia slab, de la marginea careului.
min.32: După ce portarul Slatinei a respins în fața un șut, Alexandru Pop a ratat incredibil. Atacantul a dat pe lângă poarta goală, din 5 metri
min. 25: O nouă ocazie pentru Dinamo. Moura a primit o pasă în careu, dar a fost blocat de portarul Slatinei
min. 21: Daniel Iglesias reia de la 11 metri, din prima, dar mingea se duce pe lângă poartă
min. 12: Moura are o intervenție excelentă și a respins din fața lui Doman
min. 9: Niciuna dintre cele două formații nu a avut vreo ocazie
min.1: A început meciul
Dinamo - Slatina, echipe de start
Dinamo: 12. Oncescu - 2. Moura, 23. Patriche, 24. Giafer, 33. A. Șerban- 88. Larrucea, 30. N. Roșu, 10. Iglesias - 22. Bani, 93. Al. Pop, 99. Ghezali
Rezerve: 12. Dujmovic, 4. Bena, 5. Dudea, 6. I. Roșu, 7. Demici, 18. Borcea, 21. Buhăescu, 96. Delciu, 98. Florescu
Antrenor: Ovidiu Burcă
CSM Slatina: Pop - Constantin, Sălcianu, Gheorghe, Pisaru - Toma, Trașcu - Oprescu, Doman, Leață - Nițu
Rezerve; Preduț, Șerban, Popovici, Stan, Oliveira, Trancă, Manea, C. Dinu, Al. Dinu
Antrenor: Daniel Oprescu
{{text}}