În definiție scrie clar: fotbalul e un joc de echipă. Asta înseamnă 11 cetățeni dispuși sau aleși să bată mingea, dar presupune o mare problemă. Ingealitatea. Mai ales dacă între cei 11 se află un geniu.
Mai precis, pentru ultimii aproape 20 de ani: Messi sau Ronaldo. Rezultă că necazul e rarisim. Nu e așa. O știm de când colegul mai puternic sau mai tehnic făcea legea pe maidan și voia toate mingile de la ochelariștii nedotați. De aici, argumentul Keane. Fostul mijlocaș și vătaf central al lui Man. U a luat apărarea acuzatului în scandalul Ronaldo.
Pentru Roy Keane, un jucător de talia lui CR7 nu poate fi rezervă de umplutură pentru ultimele două minute, fără să fie umilit. CR7 a refuzat să intre în teren în minutul 88 contra lui Tottenham. Keane adaugă argumentul profesionismului absolut care face din Ronaldo, la 37 de ani, un CR37 compatibil cu ediția CR7.
În plus, afecțiunea lui Ronaldo pentru United a fost fixată la 17 ani, imediat după sosirea la Manchester. CR37 păstrează memoria afectivă a lui CR17. Argumentele sunt solide. La fel, contra-argumentele. Ele vin de la alte două somități. Bonucci și Chiellini au jucat 3 ani împreună cu Ronaldo la Juve și văd în el un „extraterestru”.
Dar cei doi realiști italieni sugerează, mai departe, că prezența unui „extraterestru” în echipă e un atu pervers. Un creator de dependență. Echipa tinde să devină instrumentul și nu familia „extraterestrului”.
Și Gary Neville respectă cele 5 Baloane de Aur cu care Ronaldo începe orice meci. Dar, ca vechi ostaș Man. U, Neville îl vrea concediat. Într-adevăr, perfecționismul lui Ronaldo are ceva paranoic. În momente de criză, CR7 tinde spre CR0.
Și atunci? Întrebarea n-are răspuns. CR 7, CR17 și CR37 sunt una și aceeași persoană. Fotbalul admite așa ceva, fără să prescrie vreun leac. Da, fotbalul e un joc de echipă, dar nu toate echipele se nasc egale. Mai ales dacă unul din cei 11 s-a născut geniu.
{{text}}