Aleix Garcia (25 de ani), fostul mijlocaș ofensiv de la Dinamo, este în prezent jucătorul celor de la Girona și se pregătește de meciul cu Real Madrid, din etapa #12 din La Liga
Garcia, plecat de la Dinamo în ianuarie 2021, a jucat o jumătate de an pentru Eibar, apoi a fost transferat la Girona, în iulie 2021. Acum, este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei catalane, cu 11 meciuri din 11 bifate în acest sezon de La Liga, toate ca titular.
Aleix Garcia, pregătit de meciul cu Real Madrid
Aleix Garcia a oferit un interviu în Spania înaintea meciului cu Real Madrid, care se joacă duminică, de la ora 17:15, pe „Santiago Bernabeu”.
„Aș semna pentru o remiză, dar pentru a o obține trebuie să fii aproape de perfecțiune. Nu prea știm cum putem câștiga. Madridul dă senzația că și când nu e la cel mai bun nivel, Vinicius, Benzema sau oricine altcineva, pot înscrie un gol.
Mă bucur pentru forma bună în care sunt. Am o constanță pe care nu am mai avut-o în La Liga. Mulțumită încrederii acordate de Michel (n.r. - antrenorul Gironei), mă simt fericit și încrezător”, a declarat Aleix Garcia, potrivit Marca.
Aleix Garcia a plecat cu „scântei” de la Dinamo
Adus în octombrie 2020 de conducerea spaniolă a lui Dinamo, Garcia a rezistat doar 3 luni în „Ștefan cel Mare”. El a plecat în ianuarie și a cauzat tensiuni între DDB și spaniolii care conduceau atunci Dinamo.
Pablo Cortacero și asociații săi s-au înțeles atunci cu Garcia pentru rezilierea contractului și i-au plătit 90.000 de euro. Doar că, cei din DDB erau în discuții avansate cu Aleix pentru o reziliere de comun acord, în urma căreia jucătorul ar fi primit 45.000 de euro.
{{text}}