Numărul doi mondial, Rafael Nadal, a declarat pentru AS, că este imposibil să menţină un nivel înalt al jocului timp de patru săptămâni. Această declaraţie a fost făcută după ce Juan Carlos Ferrero l-a învins, scor 7-5, 6-1, în turul doi al Mastersului de la Roma
"Astăzi (n.r. miercuri) s-a văzut că este imposibil să menţii un nivel foarte bun al jocului timp de patru săptămâni pe zgură. Nu voi vorbit prea mult despre asta pentru că ar părea o scuză. Este inutil şi nu vreau să-mi pierd timpul cu asta. Sunt decepţionat, dar îl felicit pe Juan Carlos Ferrero, un bun jucător", a explicat Nadal.
În cadrul Mastersului de la Roma, Nadal s-a impus în 2005, 2006 şi 2007. În acest an spaniolul a fost eliminat datorită unor băşici la picior care i-au apărut în timpul turneului de la Barcelona. În primul set al partidei cu Ferrero, băşicile s-au infectat şi în setul doi Michal Novotny, antrenorul lui Nadal, a observat că băşicile se transformaseră într-o rană deschisă.
Rafael Nadal este unul dintre cei mai buni tenismeni pe zgură, cîştigînd de trei ori consecutiv turneul de Mare şlem Roland Garros în 2005, 2006 şi 2007).
{{text}}