După nici 3 minute din primul meci al returului din SuperLigă a avut loc prima gafă uriașă. Eduard Pap, portarul lui FC Botoșani, s-a făcut de râs: a degajat în Doru Popadiuc, iar mingea a intrat în poartă.
Chindia a deschis scorul rapid în partida de la Ploiești cu FC Botoșani. În minutul 3, Sno, fundașul dreapta al moldovenilor, a întors mingea ușor, la firul ierbii, către coechipierul din poartă, Eduard Pap.
Gafă colosală în Chindia - FC Botoșani! Cum a deschis scorul Doru Popadiuc
Superficial, Pap s-a apropiat de balon și a degajat moale, cu latul, direct în adversarul pe care-l avea în față, Doru Popadiuc! Mingea s-a ridicat și a aterizat în poartă, sub privirea lui Pap, care asista impasibil.
Popadiuc a ajuns, astfel, la 4 goluri înscrise în ultimele două meciuri de Liga 1! Etapa trecută, în deplasarea cu FC Voluntari, a reușit un hat-trick excepțional.
{{text}}