Farul s-a impus în deplasarea cu FCU Craiova, scor 2-1. Gică Hagi (57 de ani), tehnicianul dobrogenilor, a recunoscut superioritatea adversarilor în disputa de pe „Ion Oblemenco”.
Gică Hagi a tras un semnal de alarmă. Spune că jocul din această seară nu îi permite să viseze la titlu. „Regele” a remarcat prestația bună a lui Andrei Borza (16 ani), autorul unui gol superb.
Gică Hagi, după FCU Craiova - Farul 1-2
„Să o luăm cu lucrurile pozitive, rezultatul este excelent, puterea de a reveni de la 1-0 împotriva unei echipe care știe să joace fotbal, cu un lot talentat. Am arătat că știm să luptăm. Portarul a făcut un meci mare, e într-o formă foarte bună. În rest, cred că am fost dominați. Craiova a avut multe ocazii, noi am avut șansă.
Eu ce văd este meritul că am revenit și am luat 3 puncte importante. În rest, felicitări Craiovei. A jucat foarte bine! Noi nu am fost cei care eram înainte.
Noi tot băgăm băieți tineri, avem de unde. Încercăm ca printre performanțe și rezultate să facem și astfel de lucruri. Sîrbu a jucat mai bine după pauză, Borza a făcut un meci foarte bun.
Vă las pe voi să spuneți dacă Farul se bate la titlu, eu nu mă gândesc la niciun obiectiv. Dacă intrăm în play-off, mă gândesc și la altele. Dar nu cum am jucat în seara asta! Azi am luat prea mult, nu meritam!”, a spus Gică Hagi la Orange Sport.
Sunt bucuros, muncesc pentru asta. Sper să îmi ajut echipa în cât mai multe meciuri. Este un meci în deplasare, nu cred că își permiteau să rămână scorul așa. Borza a marcat un gol foarte frumos, mai încearcă și pe la antrenamente. L-am felicitat și sper să mai dea! Luăm fiecare meci în partea, de asta muncim în fiecare zi, să devenim mai buni
- Mihai Aioani, portar Farul
{{text}}