Adrian Mititelu (54 de ani), patronul de la FCU Craiova, anunță că meciul din Cupa României cu FC Voluntari va avea loc la Târgu Jiu.
Pe 10 noiembrie, FCU Craiova va primi vizita celor de la FC Voluntari, pentru un meci din etapa 2 a grupelor Cupei României.
Partida nu va avea loc la Craiova, pe „Ion Oblemenco”, ci pe stadionul din Târgu Jiu. Adrian Mititelu vrea, astfel, să răsplătească suporterii din orașul gorjean.
Adrian Mititelu: „Meciul de Cupă cu FC Voluntari îl vom juca la Târgu Jiu”
„Probabil că meciul din Cupă cu Voluntari îl vom juca la Târgu Jiu. Avem o înțelegere cu primarul de acolo. Nu mutăm echipa acolo, cum încearcă unii să spună, dar meciul va fi joi, la ora 16:00, cel mai bun moment să jucăm acolo.
Și acolo avem suporteri, oricum cei din Craiova sunt favorizați, au două echipe pe care le pot vedea. În plus, suporterii noștri sunt puțin cam supărați și nu prea ne onorează cu prezența.
O să încercăm să-i facem fericiți și pe cei de acolo. Ne vom revedea cu publicul craiovean pentru marele meci cu FCSB”, a spus Mititelu după meciul de vineri seara dintre FCU Craiova și Farul.
Partida cu FCSB este programată duminică, 13 noiembrie, ora 21:00.
În prima etapă din grupele Cupei României, FCU Craiova a remizat alb cu divizionara secundă Dinamo, 0-0.
{{text}}