Campionate

Liverpool se scufundă în Premier League » O nouă înfrângere și top 4 e tot mai departe

Liverpool - Leeds/ foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 30 octombrie 2022

Liverpool a pierdut acasă cu Leeds, scor 1-2, în etapa #14 din Premier League. Este a doua înfrângere consecutivă în campionat, după 0-1 cu Nottingham Forest în runda #13.

Liverpool a început mai bine cu Leeds. Salah a fost aproape să deschidă scorul pe Anfield, dar mingea sa a fost scoasă din apropierea liniei porții de Strujik.

Rezumat VIDEO. Liverpool - Leeds 1-2

Leeds a deschis scorul după o gafă de cascadorii râsului în apărarea lui Liverpool. Joe Gomez a trimis spre Alisson, dar mingea a fost prea departe de portarul brazilian. Balonul a trecut prin fața lui și a ajuns în 6 metri, de un a fost împins în poartă de către Rodrigo, în minutul 4.

Salah a reușit însă să egaleze rapid, doar 10 minute mai târziu. Robertson a centrat în careu, iar „Mo” a trimis mingea în poartă, cu stângul. Aaronson și Harrison au ratat apoi pentru Leeds, primul a trimis în transversală, al doilea fost oprit de Alisson.

A venit apoi rândul lui Liverpool să rateze. Nunez a scăpat singur cu portarul, dar Meslier a reușit să apere. Darwin nu a avut noroc nici de la distanță, execuția sa la vinclu fiind respinsă de portar.

Liverpool a primit lovitura de grație în prelungiri. Ayling a profitat de mai multe nesincronizări în apărarea „cormoranilor” și l-a învins pe Alisson cu șpițul, la colțul lung. 

Liverpool, pe locul 9 în Premier League

După înfrângere cu Leeds, Liverpool a căzut de pe 7 pe 9 în Premier League. Elevii lui Klopp sunt la 8 puncte de echipa de pe locul 4, Newcastle.

„Coțofenele” sunt într-o formă extraordinară, cu doar o singură înfrângere în acest sezon și cu cea mai bună apărare din campionat. În această etapă, Newcastle a zdrobit-o pe Aston Villa, scor 4-0.

Citește și alte știri din Premier League:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.