FC Argeș, la debutul lui Marius Croitoru pe banca tehnică, s-a impus în deplasarea cu UTA, scor 1-0. Ilie Poenaru (45 de ani), antrenorul arădenilor, a transmis că va purta o discuție decisivă cu oamenii din conducere.
Interviul acordat de Ilie Poenaru imediat după eșecul cu FC Argeș a fost întrerupt timp de câteva zeci de secunde din cauza unei alarme declanșante la arena „Francisc Neuman”.
Ilie Poenaru, după UTA - FC Argeș 0-1
„Ați văzut fotbalul în care adversarul nu are nicio ocazie și câștigă 1-0? Așa a fost și în această seară! A fost o lipsă de comunicare, a marcat Garita și ăsta a fost meciul. Piteștenii nu au mai contat din acel moment.
Am pus presiune foarte mare, i-am dominat total în partea secundă. Dar aici e diferența. Când ai 4-5 ocazii clare, dar nu marchezi, nu poți antrena ratările. Nu poți face mai mult.
Cred că am avut și un penalty la Latovlevici. Nu știu dacă e bine că avem sau nu VAR-ul ăsta. Suntem supărați, dezamăgiți. Este o situație grea prin care trecem. Le-am spus-o și băieților.
Acum trebuie să se vadă caracterele. Trebuie să acceptăm, să mulțumim publicului care încurajează echipa. Cred că ăsta este singurul lucru bun care se întâmplă. Jucăm, dar nu marcăm!”, a spus Ilie Poenaru la „Fotbal Show”, emisiunea produsă în parteneriat de Gazeta Sporturilor și Prima Sport, înainte ca o alarmă să întrerupă dialogul.
Ilie Poenaru se gândește la demisie: „O să discut cu conducerea”
Revenit după câteva minute, Poenaru a fost întrebat dacă ia în calcul să demisioneze, așa cum fanii arădeni i-au cerut pe durata meciului.
„O să am o discuție cu cei din conducere, e normal. Avem un target din aceste 3 meciuri până la întrerupere. E normal, lumea își dorește foarte mult. Dar să nu se uite că într-un timp destul de scurt am schimbat o echipă întreagă. Nu este atât de ușor.
Nu vreau să caut alibiuri, dar nu e ușor să schimbi sistemul. O echipă nu se poate construi în 5-6 luni de zile. Prin anumite conjucturi s-ar putea să îți iasă, dar lucrurile nu durează. În România nu mai există răbdare, de asta și avem probleme. E cel mai ușor să schimbi antrenorul, ce să facem...”, a concluzionat Poenaru.
{{text}}