Conference League

West Ham, decizie surprinzătoare înainte de meciul cu FCSB

FOTO: Imago

Articol de Vlad Nedelea  —  luni, 31 octombrie 2022

West Ham și FCSB se întâlnesc joi, de la 22:00, în ultimul meci din grupele Conference League. 

  • West Ham - FCSB va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe ProArena

Englezii revin în România după 6 ani, în 2016 duelându-se cu Astra în play-off-ul Europa League, când giurgiuvenii s-au calificat în grupe. (1-0 și 1-1). 

West Ham, fără antrenament înainte de meciul cu FCSB

Clubul pregătit de David Moyes este deja calificat în faza următoare, astfel că a decis că nu va face niciun antrenament în România. nici măcar cel oficial.

West Ham va susține doar o conferință de presă, miercuri, de la 21:15. Din informațiile GSP, britanicii i-au întrebat pe cei de la FCSB dacă reprezentanții presei din România sunt interesați de conferință. Răspunsul a fost unul pozitiv, astfel că au decis să susțină conferința, deși inițial nu doreau.

West Ham, la fel ca Arsenal

Un astfel de comportament a avut și Arsenal, în 2007. Londonezii i-au întâlnit atunci pe roș-albaștri în grupele Champions League și nu au dorit să facă antrenament oficial și să susțină conferința. 

FCSB - West Ham, doar miză financiară

După 5 meciuri, West Ham e prima în grupă, cu 15 puncte, și nu poate pierde primul loc. FCSB are 2 puncte și nu mai are nicio șansă să se califice în faza următoare. Astfel, partida de pe Arena Națională are doar miză financiară. Echipa câștigătoare va încasa 500.000 de euro. În cazul unui egal, fiecare formația va primi câte 166.000 de euro.

 În tur, britanicii s-au impus cu 3-1.

VIDEO Marko Dugandzic prefațează derby-ul cu FCSB - Rapid

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.