Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Încă două plecări de la FCSB confirmate azi: „Clubul nostru le urează mult succes în continuare”

Viorel Tănase, flancat de Haruț și Valentin Crețu / Sursă foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 01 noiembrie 2022

FCSB a anunțat, astăzi, încheierea amiabilă a colaborării cu Nicolae Dică. „Secunzii” acestuia, Viorel Tănase și George Cotigă, au plecat și ei alături de tehnicianul care-i preluase pe roș-albaștri la finalul lunii iulie.

„Locotenenții” lui Nicolae Dică o părăsesc pe vicecampioană în același timp cu Nicolae Dică, astfel că Andrea Compagno, Darius Olaru&co. vor fi antrenați la meciul de joi cu West Ham de Mihai Pintilii.

FCSB, mesaj la despărțirea de Nicolae Dică

„FCSB și Nicolae Dică au reziliat marți, pe cale amiabilă, contractul pe care antrenorul în vârstă de 42 de ani îl semnase în luna iulie a acestui an. Alături de acesta, clubul a încetat raporturile contractuale și cu antrenorii secunzi Viorel Tănase și George Cotigă


Nicolae Dică a pregătit echipa noastră în 23 de partide oficiale în acest sezon (12 în Superliga, una în Cupa României Betano și 10 în preliminariile și grupele UEFA Europa Conference League), în care a obținut 9 victorii, 7 rezultate de egalitate și a pierdut de alte 7 ori. 

Acesta a reușit să califice echipa în grupele unei competiții europene după o pauză de cinci ani, tot el fiind la conducerea FCSB și în sezonul 2017-2018, când roș-albaștrii au ajuns până în primăvara europeană. Clubul nostru le mulțumește lui Nicolae Dică și colaboratorilor săi și le urează mult succes în continuare!”, se arată în comunicatul emis de clubul roș-albastru.

Nicolae Dică o lasă pe FCSB pe locul 7, primul sub pozițiile de play-off. Vicecampioana din sezonul trecut are momentan 20 de puncte, 3 sub Petrolul, dar și două meciuri în minus față de ploieșteni.

Doi foști antrenori ai lui Dinamo, noii favoriți ai lui Gigi Becali


După ce anunța că Ilie Poenaru și Andrei Prepeliță sunt pe lista lui pentru înlocuirea lui Nicolae Dică, Gigi Becali s-a mai gândit la doi posibili antrenori pentru FCSB: Liviu Ciobotariu și Eugen Neagoe, care se află acum în pole-position.

După demisia lui Dică, Gigi Becali se mișcă rapid și are deja 4 nume de posibili înlocuitori. După ce în această dimineață spunea că „e posibil să vină Poenaru, e posibil să vină Prepeliță”, ambii liberi, omul de afaceri ia în calcul doi antrenori aflați sub contract, ambii cu trecut dinamovist.

Astfel, Liviu Ciobotariu (51 de ani) și Eugen Neagoe (55 de ani) au intrat în atenția lui Gigi Becali, anunță Fanatik.

Gigi Becali a stabilit criteriile pentru noul antrenor al FCSB: „Va fi un român”

Citește și alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.