Liga 2

Primă consistentă pentru Dinamo + Tricouri speciale pentru meciul cu Csikszereda! Ce va apărea pe spate

Primă specială pentru dinamoviști + Ce va apărea pe tricourile jucătorilor la meciul cu Csikszereda

Articol de Ioana Mihalcea  —  marţi, 01 noiembrie 2022

Dinamo joacă un meci extrem de important la Miercurea Ciuc, joi, pentru a se apropia de play-off-ul ligii secunde. Duelul cu Csikszereda va fi de la ora 20:00, live pe GSP.ro.

Pentru această partidă, suporterii din Program DDB au pregătit o primă de 10.000 de euro pentru lot și staff, dar și un proiect special. 

Fanii care vor plăti 1.750 de lei își vor vedea numele pe spatele tricourilor de joc, chiar sub guler, cu majuscule. Prin această idee, proiectul DDB vrea să strângă în continuare bani pentru a contribui la continuitatea clubului.

„[...] DDB îți pune NUMELE pe TRICOUL DE JOC. Jucătorul ți-l alegi tu. De astăzi poți să te înscrii. Joi ești în teren. Săptămâna asta. Nu ai prea mult timp, așa că HAI în teren! Plătești 1.750lei și numele tău va fi scris pe spatele tricoului de joc! 

După meci primești tricoul semnat de jucătorul care l-a purtat. Un tricou UNICAT. Valoarea gestului tău nu poate fi măsurată. Tu faci ca Dinamo să continue să existe! 

DDB a pregătit deja o prima de 10.000€ pentru jucători si staff, pentru o victorie în meciul de joi. 

Puterea lui Dinamo vine din fiecare dintre noi, în vreme ce puterea noastră vine din Dinamo! Suporteri și Jucători! OM la OM! Împreună reușim să rescriem ISTORIA lui DINAMO! Nimeni nu ne poate învinge, pentru că noi, pur și simplu, NU RENUNȚĂM! În viața asta mai avem ceva de făcut! Detalii pe shop.programddb.ro”, scrie pe pagina oficială.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.