Liga 1

Ovidiu Herea și-a deschis academie de fotbal și are planuri mari: „Visez ca într-o zi să antrenez Rapidul”

Frații Herea alături de micuții lor fotbaliști.

Articol de Andrei Petrescu, Iosif Popescu (video)  —  miercuri, 02 noiembrie 2022

Ovidiu Herea, 37 de ani, și-a deschis o academie de fotbal după despărțirea de Metaloglobus, alături de fratele său, Claudiu. Ambiția lui cea mare este însă ca în câțiva ani să conducă de pe bancă o echipă din prima ligă.

Ovidiu Herea, fostul fotbalist al celor de la FC Național, Rapid București, FC Sion, Skoda Xanthi sau Metaloglobus, și-a pus cariera pe „hold” după despărțirea bruscă de divizionara secundă. Acum a decis să-și înființeze o școală de fotbal, Herea Football Academy, alături de fratele său, Claudiu.

- Ovidiu, cum ești? A trecut o lună de când te-ai despărțit de Metaloglobus.
- Sunt bine. Am început acest proiect, cu academia de fotbal, pe care îl aveam în plan de foarte mult timp. Acum am profitat de ocazie fiindcă sunt mai liber și am reușit să realizez ce mi-am propus, alături de fratele meu.

>

- Motivul despărțirii a fost faptul că antrenorul numit atunci, Eusebiu Tudor, spunea că nu se poate impune în vestiar din cauza ta?
- Așa mi s-a spus de către conducerea clubului, că ăsta ar fi motivul pentru care nu poate veni antrenorul. Eu am decis atunci că dacă asta e dorința lor, eu nu am nicio problemă să plec, să las antrenorul să se impună în vestiar și să facă așa cum consideră el mai bine. Important e să salveze echipa, să rămână în Liga 2, pentru că acolo, la Metaloglobus, sunt niște jucători valoroși, care au jucat la nivelul Ligii 1.

- Ai avut vreo ofertă de la vreo echipă în ultima lună?
- Au fost vreo două discuții, momentan nu am luat nicio decizie. Aștept iarna, încă nu am "agățat ghetele în cui", dar dacă nu va fi o ofertă care să mă încânte, cu siguranță voi face acest lucru.

Ovidiu Herea: „E păcat să nu continui în fotbal”

- Cum s-a născut proiectul academiei?
- O aveam de foarte mult timp în minte, îmi doream să o deschid în Sectorul 4, pentru că sunt născut și crescut în Berceni, și îmi doream mult să împărtășesc copiilor din experiența pe care am acumulat-o de-a lungul anilor de la antrenorii pe care i-am avut.

- Tot mai mulți foști fotbaliști au ales să-și facă școală de fotbal.
- Da, pentru că este greu să te rupi de acest stil de viață, de lucrul la care te pricepi cel mai bine. Din punctul meu de vedere, este foarte important să împărtășești copiilor experiența pe care ai acumulat-o de-a lungul timpului. E lucrul pe care știu să-l fac cel mai bine, m-am dedicat 100% fotbalului și e păcat să nu continui în acest domeniu.

- Se plătesc cotizații la academie?
- Da, e o cotizație lunară, de 250 de lei pe lună. În acești bani am inclus și echipamentul. O cotizație decentă din punctul meu de vedere, printre cele mai mici din București. Condițiile sunt foarte bune.

>

Ovidiu Herea: „Îmi doresc foarte mult să antrenez o echipă de seniori”

- Știu copiii cine a fost fotbalistul Ovidiu Herea? Mulți nu te-au prins în perioada ta de glorie.
- Au venit mulți copii care au părinții rapidiști și știu. Într-adevăr, sunt și copii care nu știu, pentru că sunt foarte mici. Unii au 4-5 ani. Dar ușor-ușor îi vom introduce în atmosfera academiei și vor învăța și despre fotbaliști, și despre fotbal, și despre echipe.

- Te gândești la un parteneriat cu o echipă din Liga 1, poate cu Rapid?
- Da, avem acest lucru în plan. Vrem să dăm continuitate copiilor care vor veni aici și vor fi doritori să continue și la un nivel mai avansat. Ar fi extraordinar pentru noi să putem încheia niște colaborări cu echipe din Liga 1, chiar și din Liga a 2-a.

- În paralel urmezi cursurile școlii de antrenori...
- Am terminat cursurile pentru Licența B, urmează Licența A, apoi cea Pro. Îmi doresc foarte mult în viitor să antrenez o echipă de seniori. Am făcut școala în Moldova, alături de Săpunaru și de Pintilii.

- Visezi să antrenezi Rapidul într-o bună zi?
- Normal, cred că orice fotbalist care a fost la Rapid și urmează să devină antrenor își dorește să ajungă să antreneze Rapidul. Este visul oricărui fost rapidist.

>

Ce alți foști jucători importanți au avut sau au Academii de fotbal

  • Gică Hagi 
  • Gică Popescu 
  • Dani Coman 
  • Lucian Sânmărtean 
  • Marius Niculae 
  • Narcis Răducan 
  • Petre Marin 
  • Sorin Ghionea 
  • Bănel Nicoliță

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.