GSP face un top al celor 25 de antrenori care au lucrat sub comanda lui Gigi Becali: primul e Olăroiu, în vreme ce Dică prinde un onorant loc 5, peste nume mari precum Gică Hagi, Oleg Protasov, Marius Lăcătuș, Bergodi sau Ilie Dumitrescu.
Dacă nu va alege un nume pe care l-a mai avut în trecut, atunci FCSB va avea al 26-lea tehnician în istoria de aproape 20 de ani a clubului.
În timp ce Becali caută un „principal", înaintea unei „duble" explozive, cu West Ham, în Europa și cu Rapid, în Liga 1, Gazeta Sporturilor face o ierarhie, pe baza unei analize, a acestor antrenori care au pregătit echipa din 2003 și până acum.
Iar în întocmirea clasamentului au fost luate în calcul în primul rând performanțele, dar și durata perioadei petrecute la echipă. Performanțe, adică trofee câștigate, calificări în grupele cupelor europene sau disputarea unor jocuri în primăvară sau chiar în fazele finale ale competițiilor intercluburi de pe continent.
Surpriza acestui top e faptul că antrenorul căruia Gigi Becali i-a solicitat demisia, Nicolae Dică, e pe un loc foarte sus. Al 5-lea. De fapt, e depășit doar de tehnicienii care au câștigat măcar o dată titlul de campioană. În rest, toți ceilalți sunt sub el.
Cum arată top 10 al antrenilor de la FCSB
1. Cosmin Olăroiu
- 1 titlu
- 1 Cupă a României
- 1 Supercupă
- o prezență în grupele Champions
- semifinale de Cupa UEFA
- o calificare în primăvara europeană
- a stat un an și jumătate
2. Laurențiu Reghecampf
- două titluri
- 1 Supercupă
- 1 Cupă a Ligii
- o prezență în grupele UCL
- două calificări în grupele UEL
- optimi de finală în UEL
- o calificare în primăvara europeană
- a stat, în cele două mandate, 3 ani și jumătate
3. Walter Zenga
- 1 titlu
- o prezență în grupele Cupei UEFA
- calificare în primăvara europeană
- a antrenat 10 luni
4. Constantin Gâlcă
- 1 titlu
- 1 Cupă
- 1 Cupă a Ligii
- calificare în grupele Europa League
- a antrenat 1 an
5. Nicolae Dică
- două calificări în grupe: UEL și Conference
- o prezență în primăvara UEL
- a stat, în cele două mandate: 20 de luni
6. Oleg Protasov
- calificare în grupele Cupei UEFA
- calificare în primăvară
- a stat 6 luni
7. Marius Lăcătuș
- calificare în grupele UCL
- a stat, în 3 mandate: aproape 2 ani
8. Gheorghe Hagi
- a calificat echipa în grupele UCL
- a stat doar 3 luni
9. Ilie Stan
- calificare în primăvara Europa League
- a antrenat 6 luni
10. Ilie Dumitrescu, Ronny Levy, Cristiano Bergodi
- câte o calificare în grupele Europa League
- Ilie a stat o lună și jumătate, ceilalți câte 3 luni
Ce alte nume sunt în afara acestui top, dar n-au câștigat nimic cu FCSB și nici n-au avut vreo performanță europeană:
- Victor Pițurcă
- Dorinel Munteanu
- Mirel Rădoi
- Mihai Teja
- Edi Iordănescu
- Mihai Stoichiță
- Sorin Cârțu
- Bogdan Andone
- Bogdan Vintilă
- Vergil Andronache
- Dinu Todoran
- Massimo Pedrazzini
- Toni Petrea*
* a câștigat Cupa României în 2020, a condus echipa în finala cu Sepsi
În primul mandat am jucat în play-off-ul Champions League, grupe Europa League și în primăvara europeană. Adică 13-14 milioane. Acum, grupe Conference League, 6-7 milioane de euro. Adică vreo 20. Puneți titlul «Dică, slab, 20 de milioane de euro». Patronul a spus că vrea să câștige bani, iar cu Dică a câștigat bani. Asta înseamnă că nu sunt așa slab
- Nicolae Dică, la Orange Sport
La 42 ani, cu două calificări în grupe Ă una în primăvara europeană într-o perioadă sterilă a fotbalului românesc, Nicolae Dică se plasează excelent în istoria roș-albastră și ca antrenor, nu doar ca jucător. Eu îți mulțumesc din toată inima, Nick, și sunt convins că pasiunea și dedicația cu care muncești te vor răsplăti în curând!
- Mihai Stoica, mesaj pe Instagram
{{text}}