Remiza dintre Oțelul Galați și Gloria Buzău, 1-1, a devenit virală pe rețelele de socializare grație unui comentator zelos, care s-a dezlănțuit la fiecare fază cât de cât interesantă din meci.
Comentatorul Prima Sport responsabil de partidă a fost Dragoș Borchină și a făcut un adevărat spectacol în cabina de comentariu.
Când Pablo Gaitan a deschis scorul pentru Gloria Buzău, comentatorul a izbucnit: „Ohoooo! Șampion League faza asta! La ultima etapă de Liga Campionilor nu o să vedeți o fază ca asta, vă spun!”.
Și a continuat în aceeași notă. Când Oțelul a egalat, a plusat: „Golazo, golazo, golazo! De 3x ori golazo! Fabulacao! Uluitor golul. Formidabil căpitanul Oțelului! De la gara din Galați a venit golul ăsta!”
- „Relule, Relule, ce gol luași tu astăzi! O să-l visezi la noapte și probabil și-n următoarea lună! Probabil până de Crăciun o să te consume golul ăsta!”
- „Parcă n-am scris destul la facultate, mai scriu și la schimbările de la Liga 2. Dacă se termină pasta, ce mă fac?”
- „Salut, Adi, salut! M-a salutat Adi Mihalcea, trebuia să-i răspund”
Declarațiile comentatorului au făcut senzație pe TikTok sau youtube. Cei care le-au auzit au comentat admirativ la adresa lui Dragoș Borchină: „Cum sa transformi un meci de liga secundă într-un super meci? Simplu, 2 goluri superbe + 1 comentator pe masura?” sau „Cel mai bun comentator pe care l-am auzit vreodată” au fost doar câteva dintre reacții. (VIDEO AICI CU REZUMATUL PARTIDEI)
{{text}}