GSP special   •   Ideile Gazetei   •   CEI MAI BUNI

Doru Popadiuc, „Jucătorul lunii octombrie”! Cum s-a votat + Declarațiile mijlocașului: „Cel mai bun din cariera mea! Vreau un transfer”

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  vineri, 04 noiembrie 2022

Doru Popadiuc și-a adjudecat premiul de „Jucătorul lunii octombrie” în ancheta Gazetei. E cea mai bună lună din viața de fotbalist a lui Popadiuc, care se termină en fanfare, după cinci goluri și un assist.

Acum vine și acest trofeu perfect justificat pentru că echipa sa, Chindia, a înviat și n-ar fi făcut-o fără contribuția extraordinară a mijlocașului, care a reușit și golul anului, o bijuterie de la peste 50 de metri în meciul cu Voluntari, atunci când a bifat primul hat-trick din carieră.

"A fost o lună de poveste pentru mine! Mă bucur foarte mult pentru tot ce s-a întâmplat și sunt fericit că am început să ne revenim dintr-o situație foarte, foarte grea. A fost o gură de aer foarte mare, acum ne concentrăm pentru tot ceea ce vine.


E cel mai bun sezon din cariera mea, am șapte goluri reușite, dar, sincer, primul obiectiv este să fac tot ce pot pentru echipă. La nivel personal am avut parte de schimbări, am acumulat și mai multă experiență.

Obiectivul clubului e salvarea de la retrogradare, dar vreau să luăm meci cu meci și o să reușim să scoatem rezultate bune. Personal, mi-am setat un target, apoi mă concentrez pe fiecare meci în parte, doar așa pot să cresc. Cel mai mare obiectiv al meu e un transfer la o echipă cât mai bună", a declarat fotbalistul de 27 de ani în momentul primirii premiului.

Un jucător cu un arsenal de execuții ireproșabile! Nu este simplu să marchezi trei goluri într-un meci, mai ales că și eu am fost atacant. Asta m-a făcut să-l aleg. Prin golurile sale, echipa începe să iasă din zona nisipurilor mișcătoare

Florin Răducioiu, fost internațional

Pentru trofeul "Jucătorul lunii octombrie", Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști: Alibec (Farul), Popadiuc (Chindia), Compagno (FCSB), Săpunaru (Rapid) și Scuffet (CFR Cluj). Pe lista preliminară au mai fost: C. Deac (CFR), Pitu (Farul), Larie (Farul), J. Morais (Rapid) și Tătărușanu (AC Milan).


Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”

Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți) care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte etc. Votul redacției GSP contează dublu.

CLASAMENT FINAL - jucătorul lunii octombrie 2022

1. Doru Popadiuc18p
2. Denis Alibec10p
3. Cristian Săpunaru9p
4. Andrea Compagno7,5p
5. Simone Scuffet2,5p

CLASAMENT DETALIAT

Votul cititorilor

1. Doru Popadiuc5p
2. Andrea Compagno4p
3. Cristian Săpunaru3p
4. Denis Alibec2p
5. Simone Scuffet1p

Votul jurnaliștilor GSP

1. Doru Popadiuc10p
2-3. Denis Alibec3,5p
Andrea Compagno3,5p
4-5. Cristian Săpunaru1,5p
Simone Scuffet1,5p

Votul specialiștilor

1-2. Denis Alibec4,5p
Cristian Săpunaru4,5p
3. Doru Popadiuc3p

Florin Răducioiu l-a ales pe Popadiuc jucătorul lunii: "Un jucător cu un arsenal de execuții ireproșabile! Prin golurile sale echipa începe să iasă din zona nisipurilor mișcătoare"

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.