Dinamo a remizat în deplasare cu Csikszereda, 0-0, al doilea meci nul consecutiv pentru „câini” în campionat.
Într-o atmosferă ostilă, Dinamo a dominat și se putea impune dacă fructifica vreuna dintre numeroasele ocazii avute.
Ghezali a plâns după meci
Lamine Ghezali a fost autorul celor mai mari oportunități risipite, iar francezul de 23 de ani a resimțit din plin erorile făcute. Imediat după fluierul final, el a izbucnit în plâns, fiind cu greu calmat de Ovidiu Burcă și de colegi. Și-a pus tricoul în cap și a rămas câteva zeci de secunde pe gazon, după care a mers la galerie alături de coechipieri, cu o mină descurajată.
Am făcut un meci foarte bun, ne-a lipsit doar golul, din punctul meu de vedere. Am controlat jocul, am simțit că echipa începe să joace așa cum ne dorim noi. Sunt ferm convins că vor veni și victoriile. Personalitatea și curajul cu care a jucat echipa mi-au plăcut foarte mult. Trebuie să jucăm ca o echipă mare, pentru că până la urmă suntem Dinamo. Am venit aici și am jucat cu personalitate, așa cum îi stă bine lui Dinamo. I-am felicitat pe băieți
- Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo
„România, România” și „Ria, Ria, Ungaria”
Suporterii dinamoviști au intrat pe stadion după startul meciului și au fost primiți de gazde cu scandarea „Ria, Ria, Ungaria” și un banner ironic: „Șezi cuminte, câine rău!”. Fanii „câinilor” au replicat cu scandări xenofobe, fiind nevoie să se facă de două ori anunțuri la stație legate de încetarea acestor manifestări.
La finalul meciului, jucătorii au mers la galerie și au salutat fanii, scandând alături de ei „România, România” și fluturând steagul tricolor.
Fotbaliștii au ratat o primă de 10.000 de euro, propusă de DDB pentru victoria de la Miercurea Ciuc, care ar fi însemnat un pas important în direcția play-off-ului.
Tricouri speciale, unicat
Jucătorii au purtat tricourile speciale anunțate înainte de meci de membrii proiectului DDB. Fanii au putut achiziționa cele 22 de tricouri de joc de aseară, pe care au inscripționat ce nume au dorit.
În imagine, tricoul lui Neluț Roșu, cu „DDB Canada” pe spate:
Mijlocașul de 29 de ani nu a evoluat ieri, nefiind refăcut complet după o accidentare, dar suporterii lui Dinamo din America de Nord au plătit 350 de euro pe tricou său, pe care-l vor primi cu autograful fotbalistului.
Alte tricouri inscripționate de fani, cu un scurt text sub gulerPentru Dinamo urmează duelul cu Sepsi, de pe „Arcul de Triumf”, unde fanii speră să fie sold out. Meciul din grupele Cupei României va fi primul intercluburi pe acest stadion de 8.200 de locuri. Prețurile sunt între 30 și 120 de lei.
{{text}}