Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL CAMPIOANELOR

Iga Swiatek, în semifinalele Turneului Campioanelor după victorii pe linie! Luptă aprigă pentru ultimele două locuri

Iga Swiatek // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 04 noiembrie 2022

Iga Swiatek (21 de ani, locul 1 WTA) a învins-o noaptea trecută pe Caroline Garcia (29 de ani, 6 WTA) la Turneul Campioanelor, 6-3, 6-2, și a câștigat grupa „Tracy Austin” cu un meci rămas de jucat. Învinsă de Daria Kasatkina, Coco Gauff a fost eliminată.

Careul de ași de la Turneul Campioanelor se conturează. Prima jucătoarea calificată în semifinale era deja cunoscută, Maria Sakkari, care a câștigat primele două meciuri din grupa „Nancy Richey”.

Noaptea trecută, a fost stabilit al doilea nume. Este vorba despre liderul mondial Iga Swiatek, care a învins-o în minimum de seturi pe Caroline Garcia și și-a asigurat astfel primul loc în grupă.

Iga Swiatek, în semifinalele Turneului Campioanelor. Iga Swiatek, eliminată


Tot noaptea trecută, rusoaica Daria Kasatkina a învins-o pe Coco Gauff, 7-6 (8-6), 6-3, și a eliminat-o pe jucătoarea americană din competiție! Locul 2 în grupa „Tracy Austin” va fi stabilit în urma duelului Kasatkina vs. Garcia, programat sâmbătă seara.

În cealaltă grupă, trei jucătoare luptă pentru al doilea loc care asigură calificarea în semifinale: Aryna Sabalenka, Ons Jabeur și Jessica Pegula. În această seară vor avea loc duelurile Jessica Pegula - Aryna Sabalenka, respectiv Ons Jabeur - Maria Sakkari. DigiSport 2 transmite meciurile în România.

Mai multe știri din tenis: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.