International   •   Campionate   •   Manchester City - Fulham 2-1

Bucurie fără margini la Manchester City » Haaland a adus victoria la ultima fază + Cum a reacționat Guardiola

Bucuria jucătorilor lui Manchester City, după 2-1 cu Fulham / foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 05 noiembrie 2022

Manchester City a câștigat cu Fulham, scor 2-1, în etapa #15 din Premier League. Erling Haaland a adus victoria la ultima fază, după ce „cetățenii” jucaseră 70 de minute cu om în minus.

Campionii Angliei au început mai bine meciul și au deschis scorul prin Julian Alvarez, încă din minutul 16. Atacantul a fost lansat de Gundogan și a șutat puternic sub bară.

Erling Haaland i-a adus victoria lui Manchester City cu Fulham

Manchester City a primit o lovitură dublă în minutul 26. Joao Cancelo a fost eliminat, iar la aceeași fază s-a dictat penalty pentru Fulham. Andreas Pereira a transformat fără emoții.


Haaland a început meciul pe bancă, din cauza unor probleme la ligamente, dar a intrat în minutul 64 în locul lui Alvarez. Norvegianul a avut nevoie de doar 10 minute pentru a marca. A trimis foarte bine cu capul, dar reușita a fost anulată după analiza VAR, pentru ofsaid. 

Manchester City s-a aruncat în atac în prelungiri, iar Kevin de Bruyne a obținut penalty. Haaland a luat mingea și a executat. Erling a șutat pe jos, în dreapta portarului, și a reușit să marcheze cu noroc, mingea trecând pe sub mâinile lui Leno.

18 goluria marcat Haaland în 12 meciuri jucate în Premier League

După gol s-a declanșat fiesta în tabăra „cetățenilor”. Haaland și-a scos tricoul de fericire, iar Guardiola a avut o reacție pe măsură:


Reacția lui Guardiola după golul lui Haaland cu Fulham/ foto: Twitter

Clasamentul din Premier League

După victoria dramatică împotriva lui Fulham, Manchester City a urcat pe primul loc. Arsenal, lider înaintea etapei, are meci mâine cu Chelsea, de la ora 14:00 (live pe GSP.ro).

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.