Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

„Credeți că Dan Șucu e împins în față pentru a-i atrage lui Mircea Geoană un bazin important de voturi?” » Răspunsul categoric al unui fost șef din Liga 1

Dan Șucu, alături de Mircea Geoană și Călin Popescu Tăriceanu, la Rapid - FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 06 noiembrie 2022

În direct la GSP LIVE, Constantin Iacov, fost patron la FC Național și fost candidat la șefia FRF, a vorbit despre Dan Șucu, unul dintre finanțatorii Rapidului.

Moderatorul Costin Ștucan l-a întrebat pe fostul finanțator dacă crede în teoria potrivit căruia Dan Șucu încearcă să-l ajute pe Mircea Geoană, vechi fan al giuleștenilor și prezent la mai multe meciuri ale Rapidului în acest sezon, să câștige capital politic pentru alegerile prezidențiale din 2024.

Constantin Iacov a răspuns categoric, fiind convins că Dan Șucu nu are legături politice cu fostul candidat la președinția României.

VIDEO Dialog la GSP LIVE despre relația Dan Șucu - Mircea Geoană


Costin Ștucan: „Teoria Șucu. Un om de afaceri, cu o reputație în regulă, nu a apărut în scandaluri majore, intră în fotbal, la un club foarte cunoscut, cu un bazin de suporteri destul de mare. Investește, ridică o bază, schimbă imaginea clubului, profită că există un stadion nou. Iar în jurul lui, ca un tren, apar niște oameni politici în tribună, cu ceva vreme înainte de niște alegeri importante.” 

Constantin Iacov: „Ce oameni politici?”

Costin Ștucan: „Pe domnul Geoană l-am văzut la stadion. ” 

Constantin Iacov: „Hai, lăsați-mă! Pe bune, dacă discutăm despre Geoană... ”

Costin Ștucan: „Să fie cumva un vehicul de imagine pentru Mircea Geoană, care se pregătește să candideze”

Constantin Iacov: „Poate sunt prieteni. Mircea Geoană se pregătește de când îl știu...”


Costin Ștucan: „Înțeleg că acum chiar se pregătește serios”

Constantin Iacov: „Iar ni-l pun americanii și pe ăsta...”

Costin Ștucan: „Eu am auzit că e candidat serios și are șanse mari” 

Constantin Iacov: „Dacă facem sondaje politice, s-ar putea să fie mai jos decât vor alții”

Costin Ștucan: „Deci nu credeți că domnul Șucu e împins în față pentru a-i atrage domnului Mircea Geoană un bazin important de voturi? ” 

Constantin Iacov: „Nu cred că Șucu ar face chestia asta. Oamenii politici fug pentru imagine, iar Rapid e perfect acum. Orice om politic vine la meci când echipei îi e bine. Când echipa nu are rezultate au treabă brusc. Am pățit-o eu, am văzut-o și la Dinamo. Oamenii caută un vehicul de care să se agațe. Dacă Rapid va avea rezultate proaste, nu-l vom mai vedea pe Geoană”

Costin Ștucan: „Dar nu prea are rezultate proaste. Se vorbește de o «umbrelă» care a apărut brusc deasupra Rapidului. O umbrelă de protecție. Uitați arbitrajul de la ultimul meci”

Constantin Iacov: „Nu știu despre ce e vorba la Rapid, dar nu cred că Dan Șucu face chestia asta pentru Geoană. Eu cred că e o prietenie”

Costin Ștucan: „Uite, și Tăriceanu a fost” 

Constantin Iacov: „Dar el nu mai e om politic”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.