FCSB a învins-o pe Rapid, scor 3-1. Mihai Pintilii (37 de ani), interimarul de pe banca vicecampioanei, e sigur că victoria din derby îi va descătușa pe elevii lui.
Pintilii a rămas „principal” la FCSB după demisia lui Nicolae Dică. Întrebat dacă ia în calul acum să rămână în această funcție, fostul mijlocaș a spus: „Să dea Dumnezeu să câștig și cu Galați, și mai departe, apoi veți vedea”.
Mihai Pintilii, după FCSB - Rapid 3-1: „E doar meritul jucătorilor”
„E doar meritul jucătorilor! Îi felicit, au demonstrat că merită să fie la Steaua. Le-am spus astăzi că trebuie să facă presiune. Știam că ei nu au viteză foarte mare în linia de fund, Săpunaru și Grigore au o vârstă. I-am cerut lui Șut să fie atent pe mingea a doua.
Nu am fost doar eu responsabil, au fost și Marius Popa, Tommy Neubert, Lucian Filip. Toți au rămas alături. Ce le-am spus ține de mine. Le-am dat plăcere la antrenamente, jocuri. Au căpătat încredere. A contat mult că au venit și suporterii la ei aseară.
Sper ca Tavi Popescu să își revină și să țină ritmul din seara asta. E mai important meciul următor de campionat. La Galați ne vom prezenta cu cei care au jucat mai puțin, vom lua și jucători de la echipa secundă. Suntem Steaua și mergem să câștigăm.
Când vom intra în play-off, putem face și niște precizări despre cine ia titlul. Play-off-ul e aproape de noi, suntem la doar 3 puncte distanță. A fost o victorie foarte importantă azi”, a spus Mihai Pintilii la Prima Sport.
{{text}}