Anchetat pentru hărțuire sexuală, Devis Mangia (48 de ani) și-a dat demisia din funcția de selecționer al Maltei.
- „Cazul Mangia”, pe scurt: la finalul lunii septembrie, antrenorul italian a fost acuzat de către doi jucători din naționala Maltei de „comportament sexual inadecvat”, motiv pentru care a fost suspendat de Federație.
- Câteva zile mai târziu, la GSP Live, mama lui Răzvan Popa, fost jucător la CSU Craiova, a lansat acuzații șocante la adresa tehnicianului care a antrenat în Bănie între 2017 și 2019: „Îi făcea avansuri, s-a masturbat în fața fiului meu!”.
Mangia era suspendat din funcția de selecționer al Maltei, iar acum se află sub investigație. Italianul a anunțat ieri federația malteză că vrea să renunțe la contract.
Devis Mangia a demisionat și neagă acuzațiile de hărțuire sexuală
„Ieri am informat federația despre intenția mea de a renunța la postul de selecționer al Maltei. Decizia mea a fost luată după o lungă deliberare. În perioada mea ca selecționer am lucrat mereu cu pasiune în interesul fotbalului maltez și al echipei naționalei. Rezultatele obținute sunt rezultatul muncii asidue și al dăruirii multor persoane care pun fotbalul mai presus de orice altceva.
Este regretabil că situația creată în ultimele săptămâni riscă să tulbure liniștea și progresul viitor al echipei malteze. Aș dori să reiterez fără echivoc că nu numai că nu m-am comportat într-un mod care să jignească demnitatea sexuală a vreunei persoane, dar nici nu a existat vreo acuzație din partea federației cu privire la orice abuz sexual sau hărțuire în privința mea. M-am supus anchetei și voi continua să fac asta.
Cu toate acestea, sunt conștient de natura delicată a circumstanțelor și de importanța meciurilor naționalei, astfel că am ajuns la dureroasa decizie de a face un pas înapoi”, este comunicatul emis de Mangia.
28 de meciuria condus Mangia naționala Maltei, înregistrând 10 victorii, 5 remize și 13 eșecuri. Era selecționer din 2019
{{text}}