Fotbal   •   Liga 2   •   CSA STEAUA

Vasile Dîncu, detalii despre promovarea Stelei: „Înteleg că există o anumită frică” + Atac la Florin Talpan: „S-a autopropus să fie general, își promovează interesele”

Vasile Dîncu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 07 noiembrie 2022

Vasile Dîncu (60 de ani), fostul Ministru al Apărării, a explicat motivul pentru care a semnat ordinul prin care CSA Steaua, liderul Ligii a 2-a, se poate asocia cu terțe persoane publice, juridice, sau private, pentru a putea promova pe prima scenă a fotbalului românesc.

Politicianul a declarat că a semnat acest ordin pentru ca acest lucru să poată fi făcut în viitorul apropiat și a punctat că înțelege frica suporterilor grupării din Ghencea de a nu pierde brand-ul Steaua. 

Vasile Dîncu: „Sunt mai multe motive pentru care am semnat acest ordin”

„Sunt mai multe motive pentru care am semnat acest ordin. Era vorba despre o strategie. 


Nu mi se pare normal ca un grup cu așa o tradiție să nu aibă dreptul de a juca în SuperLigă, de a se lupta la campionat. 

Am avut în vară o discuție, a fost organizat un Consiliu Ministerial, în cadrul căruia mi s-a prezentat că nu este o soluție ca Steaua să se asocieze cu un privat pentru a putea promova. Compania Romtehnica (n.r. aflată în subordinea MApN) poate să ia o parte din acțiuni, suporterii pot lua o parte din acțiuni, ca la Real Madrid, ca la Barcelona. 

În mod legal, am semnat acest ordin pentru ca acest lucru să se poată întâmpla în viitor. 

Înteleg că există o anumită frică, aceea de a nu se pierde brand-ul Steaua. Steaua poate intra într-o asociere, dar nu poate să vândă niciodată brand-ul Steaua, pentru că este un bun național, un bun imaterial al țării. Vreau să văd clubul Steaua organizat precum unul modern.


Eu am fost cel care, în momentul în care s-a licitat pentru EURO 2020, am pus Stadionul Steaua pe lista stadioanelor ce trebuie reconstruite. Stadionul Steaua este al Armatei, chiar dacă este construit din fonduri publice”, a precizat Vasile Dîncu în emisiunea "Națiunea Stelistă" găzduită de AS47.

Vasile Dîncu: „Domnul Talpan face mult caz, încercând să își promoveze propriile interese”

„Domnul Talpan a fost un domn care a încercat să se lupte pentru brand-ul Steaua, dar care și-a făcut un capital exagerat de imagine din asta. 

S-a autopropus să fie general. A trimis o cerere la Cotroceni pentru a deveni general, fără să treacă pe la Minister, pe la Ministru, așa cum cere protocolul. Am fost șocat de acest lucru. A zis că i se cuvine acest lucru pentru lupta pe care a dus-o de-a lungul timpului. Există o serie de anchete, legate de unele nereguli care există acolo.

Domnul Talpan a obstrucționat oarecum punerea la dispoziție a actelor solicitate de Asociația Salvați Steaua (n.r. asociație care apără interesele celor de la FCSB). 

A apărut în mod gratuit să mă critice pe mine, așa mi se pare. Domnul Talpan face mult caz, încercând să își promoveze propriile interese. Ieșirea asta a fost una de neînțeles. Domnia sa nu a făcut nimic pentru ca lucrurile să se schimbe în această perioadă. Aș fi fost foarte bucuros să fi primit o propunere din partea domnului Talpan în legătură cu soluția prin care să promoveze Steaua. 

Atunci, în 1998, cred că domnul Talpan era acolo când s-a pierdut brand-ul Steaua”, a mai declarat Vasile Dîncu. 

VIDEO. Florin Talpan, declarații despre proces, atacuri la Dîncu și Bichir: „Cum e posibil așa ceva”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.