Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL CAMPIOANELOR

Ea este campioana campioanelor! Încheie anul cu cel mai mare succes al carierei și un cec impresionant

Caroline Garcia // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 08 noiembrie 2022

Franțuzoaica Caroline Garcia (29 de ani) a câștigat Turneul Campioanelor, 7-6 (4), 6-4 în finala cu Aryna Sabalenka (24 de ani, 7 WTA). Garcia încheie astfel pe locul 4 un an pe care l-a început pe poziția 74 WTA!

Aryna Sabalenka, jucătoarea care o eliminase pe Iga Swiatek în semifinale, nu a avut răspunsuri pentru Caroline Garcia în finala de la Fort Worth.

Cu o precizie impresionantă (11 ași 24 de lovituri câștigătoare), plus o singură dublă greșeală și mai puține erori neforțate decât adversara, Caroline Garcia a câștigat partida în minimum de seturi.

Caroline Garcia a câștigat Turneul Campioanelor! Victorie în finala cu Aryna Sabalenka


Primul a fost adjudecat în tie-break după ce jucătoarele au mers cap la cap, cu game-uri câștigate consecutiv pe serviciile proprii, iar în setul 2 diferența a fost făcută de un break reușit de Garcia chiar în primul game.

Cu punctele câștigate la Turneul Campioanelor, Caroline Garcia va încheia anul pe locul 4 WTA. În 2022, Garcia a obținut 41 de victorii și a fost învinsă de 19 ori.

1,6 milioane de dolariva încasa Caroline Garcia pentru parcursul de la Turneul Campioanelor. Cecul pentru Sabalenka este de 780.000 de dolari

11 trofeea câștigat Garcia în carieră, 4 în acest sezon. Cel mai bun rezultat la turneele de Grand Slam este semifinala atinsă la US Open în acest an


Kudermetova și Mertens, campioane la dublu

Noaptea trecută s-a jucat și finala la dublu, unde perechea Veronika Kudermetova / Elise Mertens a învins cuplul Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova, scor 6-2, 4-6, 11-9.

Cu victorii pe linie la Turneul Campioanelor, perechea Kudermetova / Mertens va încasa un cec în valoare de 365.000 de dolari.

Mai multe știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.