Clubul acesta e ca acele organisme care se încăpățânează să supraviețuiască în condiții evident neprielnice vieții. El trăiește împotriva firii, alimentat de zeci de mii de oameni care nu acceptă că FCSB nu e Steaua.
Becali le-a pierdut numele echipei favorite, le-a arătat de atâtea ori că nu dă doi bani pe dorințele lor, că-i sunt importanți doar atunci când urmează meciuri mari înaintea cărora le scumpește biletele de zece ori, pentru că e rost de făcut niște bani, și atunci suporterii devin buni.
Ei tot nu renunță, rămân steliști și își păstrează convingerea că echipa aceasta din patru consoane e adevărata. Steliști, nu fecesebiști, pentru că nimeni n-a fost vreodată fecesebist de mic.
La meciul cu Rapid s-au adunat aproape treizeci de mii de fani ai roș-albaștrilor. Au fost mulți oameni tineri, copii chiar, ceea ce constituie o mare problemă pe care o are și o va mai avea CSA Steaua.
În timp ce echipa Armatei e tot înnămolită în liga a doua, fără dreptul de a promova, fără să se știe dacă cineva are vreun plan pentru formația aceea, FCSB continuă să câștige adepți și să le fabrice idoli.
Coregrafia din peluza roș-albastră la meciul cu RapidUn copil care este acum îndrăgostit de Octavian Popescu, de Târnovanu sau de Olaru n-o să devină niciodată un susținător al Clubului Sportiv al Armatei.
Nici Talpan, nici toți judecătorii din România nu le vor mai putea scoate din capete acestor tineri că FCSB e Steaua. Și ei sunt în continuare foarte mulți, cei mai mulți din România.
La derby-uri pe care le recunosc și adversarii, peluza e plină și ultras scandează „București, Steaua București!”, nu „secefecefecesebeesa!”.
Becali le-a transmis clar că nu-l interesează trofeele, că pentru el doar banii contează și a făcut aproape totul ca să-i îndepărteze de o echipă pe care, inexplicabil, oamenii continuă s-o iubească, s-o urmeze și s-o alinte cu un nume pe care ei tot îl mai consideră real, oricâte verdicte ar da instanțele.
{{text}}