Clubul acesta e ca acele organisme care se încăpățânează să supraviețuiască în condiții evident neprielnice vieții. El trăiește împotriva firii, alimentat de zeci de mii de oameni care nu acceptă că FCSB nu e Steaua.
Becali le-a pierdut numele echipei favorite, le-a arătat de atâtea ori că nu dă doi bani pe dorințele lor, că-i sunt importanți doar atunci când urmează meciuri mari înaintea cărora le scumpește biletele de zece ori, pentru că e rost de făcut niște bani, și atunci suporterii devin buni.
Ei tot nu renunță, rămân steliști și își păstrează convingerea că echipa aceasta din patru consoane e adevărata. Steliști, nu fecesebiști, pentru că nimeni n-a fost vreodată fecesebist de mic.
La meciul cu Rapid s-au adunat aproape treizeci de mii de fani ai roș-albaștrilor. Au fost mulți oameni tineri, copii chiar, ceea ce constituie o mare problemă pe care o are și o va mai avea CSA Steaua.
În timp ce echipa Armatei e tot înnămolită în liga a doua, fără dreptul de a promova, fără să se știe dacă cineva are vreun plan pentru formația aceea, FCSB continuă să câștige adepți și să le fabrice idoli.
Un copil care este acum îndrăgostit de Octavian Popescu, de Târnovanu sau de Olaru n-o să devină niciodată un susținător al Clubului Sportiv al Armatei.
Nici Talpan, nici toți judecătorii din România nu le vor mai putea scoate din capete acestor tineri că FCSB e Steaua. Și ei sunt în continuare foarte mulți, cei mai mulți din România.
La derby-uri pe care le recunosc și adversarii, peluza e plină și ultras scandează „București, Steaua București!”, nu „secefecefecesebeesa!”.
Becali le-a transmis clar că nu-l interesează trofeele, că pentru el doar banii contează și a făcut aproape totul ca să-i îndepărteze de o echipă pe care, inexplicabil, oamenii continuă s-o iubească, s-o urmeze și s-o alinte cu un nume pe care ei tot îl mai consideră real, oricâte verdicte ar da instanțele.
{{text}}