Mihai Stoica, managerul FCSB, a vorbit despre incidentele dintre galerii de la meciul cu Rapid, 3-1.
Oficialul roș-albaștrilor a încercat să apere galeria roș-albastră, care a avut scandări rasiste la meciul cu Rapid, și s-a arătat deranjat de faptul că giuleștenii luau în calcul să oprească meciul din cauza scandărilor rasiste.
În încercarea de a-i apăra pe fani, MM a folosit de mai multe ori termenul rasist „țigan”. Ulterior, când i s-a atras atenția, acesta a folosit cuvântul „rom”.
Mihai Stoica, după scandările rasiste de la FCSB - Rapid: „Când conduceau de ce nu au venit să oprească meciul că strigau ai noștri?”
„O găinărie a fost ceea ce au încercat să facă, să oprească jocul. Cântecul pe care-l au ai noștri face parte din folclorul meciurilor. OK, trebuie schimbat. Dar aia e poreclă... Eu am prieteni țigani. Nu am nicio fel de problemă. Niciodată nu întreb «E român sau e țigan? Sau e aromân?»
Cei mai mulți țigani suporteri îi avem noi. Pentru că suntem cei mai mulți în România. Noi am avut un jucător reprezentativ țigan, Bănel Nicoliță. Mă rog. rom. Retrag tot și spun rom în loc de țigan. Nu știu... Nu suntem xenofobi, nu suntem rasiști. Am avut și vom avea mereu romi în echipă, în rândul suporterilor.
Ei, când au câștigat Cupa «După 20 de ani, Cupa vine la țigani». Am filmare. Ei au voie să-și spună țigani, dar noi nu avem voie?
Oamenii care se uită la TV și ascultă «MM Stoica să... în familia și fiica ta și alte»... Asta nu-l mai scandalizează pe Csaba Asztalos? Sau cum îl cheamă... Nu oprește nimeni, asta e problema. Că eu dacă mă duc la Chivulete și spun «Ăștia îmi înjura fata și mă înjură pe mine». El nu se duce la Colțescu și zice «Uite ce a spus MM». Nu se spune «Stai că oprim dacă mai înjurați». E mult mai gravă. E atac la persoană.
Nu avem nicio problemă cu vreo minoritate. Când ei strigă «În pădurea cu alune aveau casă și vine și hap Steaua...». Hai să fim serioși! Să ajungi să te smiorcăi pentru așa ceva... Dar când conduceau de ce nu au venit să oprească meciul că strigau ai noștri? Dar după aia am aflat că noul co-patron, co-propietar, co-finanțator, «co-co» le-a zis «Terminăm cu astea».
Păi, oameni buni, jucați pe teren! Băgați materiale pe teren și câștigați pe teren. Nu veniți să câștigați cu chestii «Hai să oprim meciul că nu ne mai putem concentra dacă strigă» ”, a spus Mihai Stoica la OrangeSport.
{{text}}