Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Mesajul lui Firmino, neconvocat pentru Mondialul din Qatar » Ce a postat pe Instagram

Roberto Firmino (centru) a postat un mesaj pe contul personal de Instagram, la o zi distanță după ce a aflat că nu va juca la Campionatul Mondial din Qatar. Foto: Imago Images

Articol de Vlad Roșu  —  Tuesday, 08 November 2022

Roberto Firmino (31 de ani) a postat un mesaj pe contul personal de Instagram, la o zi distanță după ce a fost anunțat lotul naționalei Braziliei pentru Cupa Mondială din Qatar. Atacantul lui Liverpool nu a fost convocat de selecționerul Tite pentru turneul final din Golf.

Jucătorul „cormoranilor” a dorit să le mulțumească celor care i-au trimis mesaje de încurajare și a precizat că, în ciuda faptului că nu va fi prezent la turneul final, este deja recunoscător pentru faptul că a îmbrăcat deja tricoul naționalei Braziliei. 

Roberto Firmino: „Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele frumoase”

„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele frumoase. Cupa Mondială este un vis pentru fiecare jucător, iar în cazul meu nu este o excepție. 

Ieri, lucrurile nu au mers așa cum mi-am imaginat sau am visat, dar mă pot uita înapoi și îi pot mulțumi lui Dumnezeu că mi-a permis să îmi îndeplinesc acest vis, pe lângă multe altele. Profit de această ocazie pentru a-mi prezenta respectul și pentru a-i felicita pe toți cei convocați. 

A fost, este, și va fi mereu o onoare să îmbrac tricoul echipei naționale”, a fost mesajul lui Roberto Firmino. 

Brazilia face parte din grupa G de la Cupa Mondială

Brazilia face parte din grupa G de la Cupa Mondială, alături de Serbia, Elveția și Camerun. 

Elevii lui Tite vor debuta la turneul din Qatar pe data de 24 noiembrie, când vor întâlni naționala Serbiei, începând cu ora 21. Peste 4 zile, sud-americanii vor juca în compania naționalei Elveției, într-o partidă ce va începe de la ora 18. Pe data de 2 decembrie, brazilienii vor disputa ultimul meci al fazei grupelor, împotriva Camerunului. Meciul va începe de la ora 21:00.

Lotul Braziliei pentru Campionatul Mondial din Qatar:

  • Portari: Alisson (30 de ani, Liverpool), Ederson (29 de ani, Manchester City), Weverton (34 de ani, Palmeiras);
  • Fundași: Danilo (31 de ani, Juventus), Dani Alves (39 de ani, UNAM Pumas), Thiago Silva (38 de ani, Chelsea), Marquinhos (28 de ani, PSG), Eder Militao (24 de ani, Real Madrid), Bremer (25 de ani, Juventus), Alex Sandro (31 de ani, Juventus), Alex Telles (29 de ani, Sevilla);
  • Mijlocași: Casemiro (30 de ani, Manchester United), Fabinho (29 de ani, Liverpool), Fred (29 de ani, Manchester United), Bruno Guimaraes (24 de ani, Newcastle), Lucas Paqueta (25 de ani, West Ham), Everton Ribeiro (33 de ani, Flamengo);
  • Atacanți: Antony (Manchester United), Neymar (30 de ani, PSG), Vinicius (22 de ani, Real Madrid), Rodrygo (21 de ani, Real Madrid), Gabriel Jesus (25 de ani, Arsenal), Richarlison (25 de ani, Tottenham), Pedro (25 de ani, Flamengo), Martinelli (21 de ani, Arsenal), Raphinha (25 de ani, Barcelona)

Echipa tip a Braziliei preconizată pentru CM: Alisson - Danilo, Marquinhos, Thiago Silva, Alex Sandro - Paqueta, Casemiro - Raphinha, Neymar, Vinicius - Richarlison

VIDEO. Rezumat: Brazilia - Senegal 1-1

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.