Oana Sabău, ofițerul de presă al clubului CFR Cluj, a fost afectată de „muștruluiala” primită în direct de la Dan Petrescu, imediat după CFR Cluj - FCU Craiova, scor 3-1.
CFR Cluj - FCU Craiova 3-1 a fost meciul cu numărul 300 în Liga 1 pentru Dan Petrescu ca antrenor. „Bursucul” a aflat acest lucru în timpul interviului de la final. Supărat, a certat-o în direct pe Oana Sabău. Ofițerul de presă al clubului îl aștepta cu o surpriză la vestiar. Declarațiile antrenorului au afectat-o, spune Cristi Balaj.
Cristi Balaj: „Dan a certat-o pe Oana, îi venea să plângă”
„A făcut meciul 300, dar el are vreo 700 ca antrenor, dar 300 în România. Aseară a certat-o pe Oana pentru că nu l-a anunţat, a făcut-o direct la conferinţa de presă, şi Oana îi pregătise un tricou deja cu numele lui şi numărul 300 pe spate.
Într-un final s-au împăcat şi a realizat că a greşit. La noi nu lăsăm nimic la voia întâmplării. Oana este de la departamentul de marketing şi comunicare. Au întrebat reporterii ce părere are că este la meciul 300 şi s-a ofticat că de ce el nu ştie.
Oana a vrut să-i facă o surpriză şi să-i dea după meci tricoul. A certat-o în direct că nu era pregătită. Şi-a cerut scuze şi momentul chiar a fost frumos. Săraca fată nu a vrut să-l deranjeze şi să facă vreun moment neplăcut. Era supărată, îi venea să plângă”, a spus Cristi Balaj, potrivit Fanatik.
VIDEO. Dan Petrescu: „Am certat-o puțin pe Oana”
„Sincer, n-am știut. Înainte de meci mi-a transmis Oana, am certat-o puțin din greșeală. Am întrebat-o de ce nu mi-a spus, mi-a răspuns că sunt superstițios înainte de meciuri, și are dreptate.
Mă bucur, să ajungi la 300 de meciuri în România, mai ales că eu am fost mai mult plecat... În total voi ajunge la 700 de meciuri antrenate, probabil în decembrie. 400 în străinătate, 300 în campionatul românesc.
Sunt foarte multe meciuri de când m-am apucat, nu am avut multe pauze. Pe unde am fost cred că am obținut rezultate destul de bune, și în străinătate, și în România.
Să ajungi la meciul 300 și să-l câștigi... mă simt excelent. Le mulțumesc jucătorilor! A fost și ziua lui Petrila astăzi, a fost o victorie importantă pentru el. Chiar a jucat bine, mi-era dor să joace cum îl știu eu. Mă bucur că au marcat Janga, Yeboah, mă bucur pentru toți băieții, spiritul este foarte bun acum”, a spus Petrescu.
{{text}}