Sepsi Sf. Gheorghe a învins-o pe Dinamo, scor 3-2, în runda secundă a grupei A din Cupa României. Laszlo Dioszegi, finanțatorul clubului covăsnean, a criticat atitudinea fanilor dinamoviști.
Pe durata primei reprize, galeria lui Dinamo a fost protagonista mai multor scandări xenofobe. Laszlo Dioszegi nu a stat nepăsător la jingirile primite.
VIDEO. Laszlo Dioszegi, după Dinamo - Sepsi: „Le-am arătat că am 7 ani de acasă!”
„Mi-a plăcut stadionul, mic, cochet, cum avem și noi la Sf. Gheorghe. E păcat să nu fie folosit la fotbal. Avem nevoie de stadioane de 8.000-10.000 de locuri.
Am fost înjurat în timpul reprizei, mi-au adresat semne obsecene. Le-am arătat că am 7 ani de acasă și că nu vreau să le răspund, atât. Ei au înțeles că le-aș fi zis că de acum o să o batem pe Dinamo timp de 7 ani.
E o obișnuință, unele galerii strigă ce n-ar trebui să strige. Am văzut și la derby-ul dintre FCSB și Rapid, acum două zile. Nu se întâmplă doar la meciurile noastre. Fotbalul e un sport pentru toată lumea, dacă vrem să avem copii și femei pe stadion, astfel de scandări nu au loc”, a explicat Laszlo Dioszegi.
{{text}}