Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

MM Stoica intervine în situația titularului de la FCSB: „Continuă să joace, deși are nişte probleme extraordinare. Clar îi trebuie pauză”

FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 09 noiembrie 2022

Mihai Stoica, managerul roș-albaștrilor, a dezvăluit ce probleme are fundașul eston Joonas Tamm. 

Jucătorul de 30 de ani venit în vară suferă de tendinită (n.r. - inflamație a unui tendon, care provoacă dureri), iar oficialul roș-albaștrilor spune că aceasta are nevoie de repaus pentru a se recupera. 

Mai mult, prezența acestuia în meciul cu FCU Craiova (duminică, ora 21:00) e sub semnul întrebării.

 Mihai Stoica dezvăluie problemele lui Joonas Tamm


„Tamm joacă cu nişte probleme medicale imense. Are o tendinită care îi creează nişte probleme extraordinare. 

Clar îi trebuie pauză. Dar acum vine Cupa Ţărilor Baltice (n.r. - turneu la care participă Estonia, Lituania, Islanda și Letonia). Probabil că selecţionerul va apela din nou la el. Știţi cum sunt selecţionerii, îşi fac propriul interes. El e un jucător important acolo. 

Ideea e că noi trebuie să fim inteligenţi și să îl protejăm pentru a putea juca. Sper să joace la Craiova. Și Dawa e cu semnul întrebării. Nu știm cum o să fie”, a spus Mihai Stoica la OrangeSport

22 de meciuriare Tamm pentru FCSB în acest sezon


Fără Compagno și Crețu la Craiova

 FCSB va fi nevoită să evolueze etapa viitoare, cu FCU Craiova, în deplasare, fără doi dintre titularii din victoria cu FCSB. 

Primul absent e Valentin Crețu, care a încasat duminică un avertisment și e al 4-lea în actualul campionat, astfel că el va fi suspendat. 

Al doilea e Compagno, cel care e blocat de o clauză din contractul de transfer de la Craiova la FCSB. Atunci, Mititelu n-a dorit să renunțe sub nicio formă la o precizare, și anume că italianul va putea fi folosit de bucureșteni în meciul direct doar dacă achită o sumă de bani, care e de cel puțin 100.000 de euro. 

„Clauza nu va fi achitată, Compagno nu va juca”, a declarat Mihai Stoica, pentru sursa citată. 

Compagno a evoluat în 9 etape de Liga 1, în tricoul FCSB-ului, reușind să marcheze de 7 ori. E golgheterul la zi al campionatului, cu 12 reușite, pe locul 2 fiind Daniel Paraschiv, atacantul lui Hermannstadt având 8 goluri.

VIDEO Jucătorii de la FCSB au sărbătorit victoria cu Rapid alături de fani

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.