Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri

Patru știri scurte despre CM 2022: un jucător a leșinat pe teren + Lukaku e incert!

Articol de Theodor Jumătate  —  miercuri, 09 noiembrie 2022

Patru știri scurte despre Campionatul Mondial de fotbal din Qatar, care debutează pe 15 noiembrie. 

ARGENTINA - Lo Celso nu va fi lângă Messi

Argentina pierde și ea un jucător important. Giovani Lo Celso, împrumutat de Tottenham la Villarreal, nu va fi lângă Leo Messi la Mondial. Mijlocașul a suferit o ruptură la bicepsul femural al coapsei drepte și va trebui să se opereze.  

BELGIA - Lukaku e incert

Selecționerul Belgiei tremură pentru Romelu Lukaku. Vârful lui Inter a fost victima unei recidive la accidentarea de la coapsă și riscă să nu fie inclus în lotul pentru turneul final. "Acum, nu poate juca. Medicii au grijă de el. Joi, înainte de a anunța lotul, vom lua o hotărâre. Dacă doctorii ne vor asigura că Lukaku va evolua măcar într-un meci din faza grupelor, el va fi cu noi în Qatar. Altfel, nu-l vom chema", a declarat Roberto Martinez.  

JAPONIA - Wataru Endo a leșinat pe gazon

Nu doar antrenorul lui VfB Stuttgart, Michael Wimmer, s-a speriat marți seară. În aceeași tensiune a stat și selecționerul japonez Hajime Moriyasu. În minutul 77 al meciului cu Hertha (2-1), mijlocașul nipon Wataru Endo s-a ciocnit cap în cap cu Ivan Šunjic, mijlocașul croat al Herthei, și a leșinat câteva secunde. Prăbușit fără suflare pe gazon. Căpitanul lui VfB a fost îngrijit de medici pe teren, apoi luat cu targa și transportat la spital. Era conștient. 

SERBIA - Alarmă Vlahovic

E o problemă și pentru Juventus, dar mai ales pentru naționala Serbiei. Dusan Vlahovic nu a jucat în ultimele două meciuri de campionat ale bianconerilor și, momentan, se antrenează separat de restul lotului. Pubalgia îi provoacă dureri în continuare și nu vrea să riște prezența la Mondial. Aproape sigur, DV9 nu va evolua nici joi, cu Verona, nici duminică, împotriva lui Lazio. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.