Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI

„Cei care scandează împotriva altor etnii nu reprezintă societatea românească” » Galeria lui Sepsi ia atitudine, după valul de xenofobie de la meciurile din campionat

Galeria lui Sepsi, la finala Cupei de anul acesta / foto: GSP

Articol de Remus Dinu   —  miercuri, 09 noiembrie 2022

Suporterii lui Sepsi Sfântu Gheorghe, reuniți sub umbrela unui fan-club oficial, au răspuns solicitării Gazetei Sporturilor de a oferi un punct de vedere cu privire la tratamentul ostil pe care-l primesc din partea galeriilor adverse. În ultima perioadă, aceștia îndură din ce în ce mai des scandări xenofobe și discriminatorii pe stadioanele din țară. 

A devenit o obișnuință ca partidele lui Sepsi din SuperLigă să genereze un val ridicat de ură și discriminare din partea fanilor rivali. De mai multe ori pe durata acestui sezon, formația din Covasna a avut de suferit din cauza scandărilor discriminatorii de pe stadioane.

Fanii covăsnenilor așteaptă măsuri punitive din partea Federației Române de Fotbal și consideră că „cei care scandează împotriva altor etnii nu reprezintă societatea românească”.

Galeria lui Sepsi ia atitudine: „Cei care scandează împotriva altor etnii nu reprezintă societatea românească”


„Condamnăm astfel de manifestări instigatoare, care, din păcate, au fost și sunt la ordinea zilei, dar nu putem spune că ne-am obișnuit sau ne putem obișnui cu ele.

Ne-am bucura dacă am vedea un efort din partea FRF, din partea autorităților și organelor abilitate de a stopa acest fenomen, respectiv de a crea condiții civilizate și pașnice în care fiecare să-și poată încuraja echipa favorită în mod normal. 

Avem încredere că cei care scandează împotriva altor etnii nu reprezintă societatea românească în general și preferăm să ne concentrăm asupra prietenilor noștri români, care sunt mai mulți decât cei care ne urăsc”, se arată în punctul de vedere emis de galeria covăsnenilor pentru GSP.ro. 

Csaba Asztalos, președintele CNCD, a vorbit despre derapajele de la meciurile lui Sepsi


La începutul săptămânii, Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a vorbit într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor despre reacțiile agresive ale galeriilor adverse la meciurile lui Sepsi din Liga 1.

„Vreau să vă spun că aproape toate cluburile au avut la un moment dat derapaje. Și clubul Rapid, la meciurile de acasă, a avut la un moment dat derapaje. Nu mai vorbesc ce derapaje sunt dacă joacă împotriva lui Sepsi, iar săracii, în primul «11», au un singur ungur și au antrenor italian, iar în conducere e diversitate. 

Până nu se pune piciorul în prag, până nu se vor juca meciuri fără spectatori și nu vor fi excluși acești suporteri, lucrurile nu se vor schimba”, a spus șeful CNCD. 

Ultrașii lui Dinamo și-au dat în petic la meciul cu Sepsi: val de scandări xenofobe și rasiste

Galeria lui Dinamo a fost protagonista unor scandări reprobabile la meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, din runda secundă a grupei A din Cupa României.

În prima repriză, din Peluza „Cătălin Hîldan” au răsunat scandări scandaloase, xenofobe, la adresa adversarilor din Covasna.

Dinamoviștii au continuat să depășească limita bunului simț și în partea secundă. De această dată, în repertoriul lor a intervenit și o scandare rasistă: „Am avut și vom avea mereu boală pe țigani / Ne p*** pe ei la infinit, m*** lui Rapid”.

Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, nu a rămas nepăsător în fața jingirilor primite: „Am fost înjurat în timpul reprizei, mi-au adresat semne obsecene. Le-am arătat că am 7 ani de acasă și că nu vreau să le răspund, atât. Ei au înțeles că le-aș fi zis că de acum o să o batem pe Dinamo timp de 7 ani.

VIDEO Ce semn le-a arătat Laszlo Dioszegi ultrașilor dinamoviști: „Am fost înjurat!”

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.