Cupa Romaniei

Știm prima echipă care merge în sferturile Cupei » Criteriul ciudat care o califică + noul format dă bătăi de cap și la FRF

CS Mioveni este prima echipă calificată în sferturile Cupei României // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 10 noiembrie 2022

După Oțelul - FCSB 0-0, cunoaștem prima echipă calificată în sferturile Cupei României. Este vorba despre CS Mioveni, care nu poate coborî mai jos de locul 2 în grupa B indiferent de rezultatele din ultima etapă a grupelor.

Cu o rundă înainte de finalul fazei grupelor, CS Mioveni, ultima clasată din Liga 1, a obținut deja biletele pentru sferturi.

Cu 6 puncte grație celor două victorii cu 1-0 cu Oțelul, respectiv FC Botoșani, argeșenii mai pot fi depășiți în grupa B doar de UTA, cu care vor juca meci direct etapa viitoare, la Mioveni.

CS Mioveni, prima echipă calificată în sferturile Cupei României

Mioveni mai poate fi egalată la puncte, dacă pierde cu UTA, care ar termina astfel pe primul loc, iar Botoșani o învinge pe FCSB. Argeșenii ar merge mai departe pentru că, deși nu toate echipele dintr-o grupă se înfruntă pe teren în noul format, departajarea se face în primul rând la meciurile directe!

Astfel, CS Mioveni ar avea avantajul rezultatului direct cu Botoșani, 1-0. Miza pentru „galben-verzi” o reprezintă acum locul 1 în grupă care asigură disputarea meciului din sferturi pe teren propriu.

În celelalte 4 grupe, totul se va decide în ultima rundă!

Clasamentul în Grupa B a Cupei României

EchipăMeciuriPuncte
1. CS Mioveni26
2. UTA24
3. FC Botoșani23
4. FCSB22
5. Oțelul21
6. Gloria Buzău20

În etapa 3, se vor mai juca în grupa B:

  • CS Mioveni - UTA 
  • FC Botoșani - FCSB 
  • Oțelul - Gloria Buzău

Care sunt criteriile de departajare din Cupa României

  • Numărul mai mare de puncte obținute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte
  • Golaverajul mai bun în jocurile directe
  • Numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe
  • Golaverajul general mai bun (diferența între golurile marcate și primite în toate jocurile)
  • Numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile
  • Disputarea unui joc de baraj între echipele aflate la egalitate

Noul format dă bătăi de cap și la FRF

FRF a publicat astăzi pe pagina oficială de Facebook a Cupei României criteriile de departajare. Ulterior, Federația a postat un comunicat și a rectificat anunțul inițial, eliminând criteriul „Numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe”, care fusese abrogat încă vară!

Dacă ar fi fost păstrat, s-ar fi ajuns la situații absurde în care egalul cu goluri ar fi fost ca o victorie pentru echipa oaspete, în cazul unei departajări între cele două formații.

Mai multe din Cupa României: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.