Cupa Romaniei

Starea goalkeeper-ului făcut KO în Cupă: „Când am ajuns acasă, mama și prietena mea plângeau. Probabil că Hoban mi-a salvat viața”

+18 Foto
Miklos, a fost făcut KO de Mistrati, apoi a leșinat

Articol de Marius Mărgărit, Remus Dinu  —  Friday, 11 November 2022

Robert Mikloș (23 de ani), portarul făcut groggy în duelul din Cupă dintre Dumbrăvița și CFR Cluj (0-5), a oferit, în exclusivitate pentru GSP.ro, detalii despre situația sa, după clipele de panică trăite aseară în Gruia.

„Nu-mi mai aduc aminte de nimic din momentul acelei centrări. M-am trezit abia pe Salvare, în drum spre spital. M-am speriat pentru că nu știam ce-i cu mine acolo. Am revăzut ulterior fazele la televizor. Din câte știu, n-am mai avut puls, iar Hoban a fost primul care mi-a băgat mâna în gură să nu-mi înghit limba. Îi mulțumesc foarte mult, i-am și trimis un mesaj pe Instagram, mi-a și răspuns.

Când am ajuns acasă, mama și prietena mea erau acolo, plângeau. Îmi dau seama că erau foarte speriate, bine că am scăpat atât de ușor”, a declarat Mikloș. 

Probabil că Hoban mi-a salvat viața cu prima intervenție, să-mi scoată limba. Cred că l-am și mușcat, aveam gura încleștată. Știu că am apărat bine, dar nu-mi mai amintesc nimic din momentul acelei centrări la care s-a produs accidentarea.

- Robert Mikloș

„Îi mulțumesc și domnului Cristi Panin că a venit la spital să se intereseze de starea mea. Nu sunt supărat pe Mistrati, așa e în fotbal, se mai întâmplă, dar eu cred că merita cartonașul roșu. Mi-a trimis un mesaj, mi-a cerut scuze”, a adăugat goalkeeper-ul. 

Acesta a început fotbalul ca atacant, dar a fost convins să intre în poartă fiindcă „profesorul meu și-a dat seama că am calități de portar și îmi plăcea să mă arunc. Tatăl meu, Arpad, a fost portar în Divizia B, la CFR Timișoara”.

Eram sus în tribună, nici nu știu cum am ajuns jos, cum am sărit peste reclamele alea. M-a speriat, a fost groaznic când am văzut că nu mai mișcă. Slavă Domnului că a fost doar atât.

- Miklos Arpad, tatăl lui Robert, pentru GSP.ro

Robert Mikloș are 23 de ani, a terminat vara aceasta Facultatea de Sport și spune că „de acum vreau sa ma dedic numai fotbalului, să încerc să ajung cât mai sus. Echipa mea favorită e Real Madrid și idolul meu este Courtois”.

Robert Mikloș: „Durerea se resimte și pe cervicală, în jos. N-am avut puls câteva secunde”

Rămas inert în urma unui duel cu Mistrati, goalkeeper-ul celor de la Dumbrăvița a fost transportat de urgență, cu ambulanța, la o clinică din Cluj. După ce medicii l-au asigurat că e în afara oricărui pericol, Mikloș a revenit acasă, de unde a oferit în această dimineață ultimele vești despre starea sa de sănătate.

Am o durere de cap destul de puternică, mă doare destul de tare locul unde m-a lovit, adică tâmpla, dar durerea se resimte și pe cervicală, în jos. Doamne ajută că e numai atât.

Am facut un RMN la coaste și stern, sunt OK din acest punct de vedere, nu e nimic fracturat, Iar la CT (n.r. - computer tomograf) la fel, am ieșit bine din punct de vedere neurochirurgical. Din câte mi-a spus maseurul echipei, câteva secunde nu am avut puls. 

Familia s-a speriat foarte tare, dar le mulțumesc pentru susținere tuturor. Am primit o grămadă de mesaje de încurajare”, a spus Robert Mikloș, pentru GSP.ro.

Miklos, a fost făcut KO de Mistrati, apoi a leșinat / foto: Imago Images

Miklos, KO. Arbitrul, fără reacție

Cel mai bun om al Dumbrăviței în debutul partidei, Miklos, a fost făcut KO de Mistrati. La un duel aerian în careul oaspeților, acesta l-a lovit cu capul în tâmplă și portarul a leșinat. 

Coechipierii au fost primii care au intervenit, ca să se asigure că nu și-a înghițit limba, apoi au apărut și medicii ambelor echipe, urmați de SMURD-ul care a pătruns pe teren. Lui Miklos i s-a montat un guler cervical, apoi a fost urcat pe targă și mai departe în salvare, iar emoțiile s-au mai disipat când și-a mișcat mâinile

La Spitalul de Urgență, unde a fost supus mai multor investigații, el a fost însoțit de tatăl său, fost viceprimar în Dumbrăvița, care venise la Cluj să-l vadă apărând. 

În ceea ce privește accidentarea sa, este discutabilă lipsa de reacție a arbitrului piteștean Robert Avram la agresiunea lui Mistrati. A părut un accident, fără intenție, dar și imprudența se sancționează. Chiar cu cartonaș roșu! Lucru confirmat și de fostul arbitru FIFA, Marius Avram, la „DigiSport Special”: "I-a pus în pericol integritatea fizică”. 

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.