Profesionismul nostru e supraponderal

În ciuda bunului-simț al declarațiilor sale, portarul divizionarei secunde Dumbrăvița ilustrează amatorismul fotbalului nostru

Intrând spre finalul primei reprize din meciul de Cupă Dumbrăvița-CFR (0-5), în locul titularului serios accidentat, Alexandru Ciul, portarul de rezervă al bănățenilor, ne-a surprins în mai multe rânduri în cursul serii de joi. 

Întâi prin simpla sa apariție fizică, mult peste cum ar trebui să arate un fotbalist, fie și rezervă de portar. Apoi printr-o oarecare agilitate, surprinzătoare în raport cu corpolența. În fine, prin decența declarațiilor sale de după meci.

Un om care muncește

După ce-a luat 5 goluri de la CFR și a mai salvat câteva situații, Alexandru Ciul (28 de ani) ne-a spus că doar circumstanțele l-au adus între buturi la acest meci, că îndeplinește și rolul de antrenor al portarilor echipei sale, că e conștient că are multe kilograme în plus chiar și pentru „viața cotidiană”, că se trezește la 5 dimineața, pentru că lucrează și în învățământ și că a fost o bucurie pentru el să evolueze într-un astfel de meci, împotriva campioanei României. 

O declarație de bun-simț, rostită cursiv, într-o limbă română curată. O definiție idilică a fotbalului amator, când oameni cu alte preocupări vin să facă sport de plăcere în timpul liber.

Modelul englez

S-a întâmplat ceva similar și în Anglia, acum vreo cinci ani, când într-un meci de Cupă dintre Arsenal și Sutton Town, din liga a cincea, cei mici, amatorii din eșalonul inferior, au băgat pentru câteva minute în teren un portar vârstnic și supraponderal, care, spre deliciul asistenței, a și înfulecat o plăcintă între buturi. 

Mesajul englezilor a fost limpede: Cupa apropie amatorii și profesioniștii de înalt nivel, în numele fotbalului și al spectacolului.

S-a greșit nivelul

Dacă declarațiile aproape înduioșătoare ale portarului de la Dumbrăvița ar fi fost rostite de componentul unei formații amatoare, de liga a patra sau a cincea, atunci ne-am fi aflat în fața unei situații normale. 

Ele vin însă de la un component al unei echipe de Liga 2, eșalon pe care FRF îl socotește profesionist, din moment ce se înregistrează absolut aceleași contracte ca și la nivelul primei divizii. 

Cu alte cuvinte, ducem ideea de fotbal amator mult prea sus, cu cel puțin vreo două eșaloane mai sus decât ar fi cazul.

Începe sau se termină?

„Marea performanță începe aici” e sloganul federal al Ligii 2, mirificul spațiu care ne oferă astfel de episoade. În situația dată, marea performanță nu prea poate începe, eventual se poate doar termina aici. 

E un fel de Daciadă cu contracte de activitate sportivă, cu salarii (nu portarul Ciul, ci alții) poate de patru-cinci mii de euro pe lună, cu finanțări consistente de la bugetul de stat, cu jucători străini care vin, teoretic, să ridice nivelul, cu impresari care încasează comisioane consistente. 

Cu principii clare ale profesionismului, printre care sunt greu de conceput asemenea episode de amatorism pur și rozaliu.

Sigur mai sunt și alții

Situația admirabilului Alexandru Ciul nu e singulară. Probabil că mai există și alți supraponderali, alți veterani, alți inși veniți din afara fotbalului profesionist care poartă în buzunar legitimația de fotbalist „adevărat”. 

Ei sunt frumoși în amatorismul lor pur, dar dau Ligii 2 din România cu totul alt aer decât cel care ar trebui să fie respirat la acest nivel.