Gigi Becali, patronul FCSB, a avut o serie de replici dure către Daniel Zafiris, fost fotbalist la Petrolul Ploieşti şi Politehnica Iaşi, care s-a retras din fotbal la 28 de ani și a devenit predicator în Biserica Evanghelică.
Intrat în direct la Pro Arena, Gigi Becali a refuzat dialogul cu fostul jucător de la Petrolul, numindu-l „sectant”.
Gigi Becali, jigniri către Deniel Zafiris: „Nu vorbesc cu sectanții”
Gigi Becali: „Am auzit pe final acum. Zice că trebuie să avem credința în suflet. Eu îi spun așa «Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire». Așa zice Sf. Apostul Pavel. Noi trebuie să mărturisim credința, ca ceilalți să audă de la noi și să facă și ei. ”
Daniel Zafiris: „Așa este, domnule Becali. Mă bucur că ne putem auzi. Aveți mare dreptate. Avem credința în suflet, trebuie să o demonstrăm și să o mărturisim prin fapte. Așa cum spune Mântuitorul și Sf. Apostol Pavel. Fără credință, omul nu poate ajunge la mântuire. Fără rostire, omul nu poate înțelege că este păcătos și că are nevoie de Dumnezeu.”
Gigi Becali: „Să nu cadă în capcanca care spune «Crede și nu cerceta». Asta e de la Satana. Cum să nu cercetăm? Trebuie să cercetăm în continuu, în continuu, în continuu. Nu să cercetăm dacă există. Să credem că sunt taine și cercetăm din Sfintele Scripturi, care să ne ridicăm până la Iisus.”
Daniel Zafiris: „Așa e este. Sunt total de acord. Asta facem și noi. Încurajăm sportivii și antrenorii ca să nu excludă credința din viața lor.”
Gigi Becali: „Sunteți ortodox? ”
Daniel Zafiris: „Am crescut, da.”
Gigi Becali: „Acum vă întreb”
Daniel Zafiris: „Acum slujesc într-o Biserică creștin Evanghelică”
Gigi Becali: „Mi-am dat seama ”
Daniel Zafiris: „Eu mă bucur. Hristos ne unește.”
Gigi Becali: „Nu ne unește. Eu nu sunt unit cu dumneata. Eu mi-am dat seama după cum vorbești că ești sectant. Înțelegi? După cuvânt mi-am dat seama că ești sectant. Sectanții vorbesc repede. Eu nu sunt unit cu tine în nimic. Tu ești sectant și atât. Hai, că eu nu vorbesc cu tine despre credință. Să nu îmi dați să vorbesc cu sectantul”
Ulterior, în dialog a intervenit și moderatorul emisiunii, Mihai Mironică.
Mihai Mironică: „Parcă e un cuvânt prea dur”.
Gigi Becali: „Nu este. E sectă. Ce cuvânt? E sectă. Cu ce l-am jignit? E sectant. Ia uite, domnule”
Mihai Mironică: „Daniel Zafiris nu cred că se prezintă așa, dar în fie...”
Gigi Becali: „Nu mă interesează! Eu zic că e sectant. Să fie sănătos. La revedere. Nu vreau să vorbesc cu sectanții. Ei pot și prin Duh. Acum că stă cu voi la masă... Vai de capul vostru ce o să pățiți...”
La finalul intervenției lui Gigi Becali, Mihai Mironică a avut un dialog cu Daniel Zafiris.
Mihai Mironică: „Gigi Becali este mai tranșant uneori”
Daniel Zafiris: „Problema nu e asta, e de fond. Dumnezeu vede altfel lucrurile. Nu spune că doar anumită Biserică e Biserica Lui. Aici e o neînțelegere. Trăim în România și oamenii au percepții diferite despre credința. Dumnezeu este unul singur, Mântuitorul Hristos este una singură, Biblia e una singură. Cine crede asta, poate să se închide în orice loc și poate face fapte bune în orice loc. Eu stau liniștiti”
Daniel Zafiris: „Poți să ai toți banii din lume, dar care-i folosul dacă-ți pierzi sufletul?”
În aprilie 2022, Daniel Zafiris a fost invitat la GSP LIVE unde a vorbit despre viața sa și decizia de a renunța la fotbal pentru a se dedica Bisericii.
„Este o poveste în spatele acelei decizii. Nu a fost una luată pe moment. Din 1991, Dumnezeu mi-a schimbat viața și am înțeles că dincolo de performanțe, de glorie, de bani sau de succes, există lucruri mult mai importante, din perspectiva lui Dumnezeu, și anume sufletele oamenilor.
Am realizat că poți să câștigi întreaga lume, poți să ai toți banii, dar la ce ți-ar folosi ce ai câștigat dacă-ți pierzi sufletul? Dincolo de forma bună în care eram, dincolo de faptul că urma să mi se reînnoiască înțelegerea cu Petrolul, dincolo de toate bucuriile, a fost o chemare specială a lui Dumnezeu. «Daniel, cred că acum e momentul să renunți la fotbalul profesionist și să-mi slujești mie».
(...) M-am rugat și am zis: «Doamne, acum este momentul! Ce este mai important, din perspectiva Ta?» Am înțeles că e important să vorbesc cu sportivii despre Dumnezeu, să predic fără bariere. Am ocazia să spun despre Domnul, nu despre o biserică sau un cult, ci despre Mântuitorul Hristos și schimbarea pe care El a produs-o în sufletul oamenilor”, a mărturisit Daniel Zafiris, în dialogul purtat cu moderatorul Costin Ștucan.
Pe scurt, cam asta a fost hotărârea pe care am luat-o. A fost călăuzirea lui Dumnezeu și o chemare specială pentru mine, din dorința de a ajuta mai mult sportivii prin cunoașterea lui Dumnezeu și a cuvântului Lui” Poate că simțeam că se rupe ceva sau că lipsește ceva după retragere, dar lucrurile nu mai capătă o așa mare durere dacă Dumnezeu acoperă golul respectiv
- Daniel Zafiris
{{text}}