Pentru acei jucători ai Universității Craiova care cred că au venit în Bănie ca la sanatoriu, pe 10.000 - 15.000 de euro lunar, implicare în funcție de toane și un loc 3 la final de campionat, s-a cam încheiat „sejurul”. În Mirel Rădoi și-au găsit nașul. Fostul selecționer nu acceptă jumătățile de măsură și nici nu se abate de la principiile sale.
Înaintea meciului cu Rapid au simțit-o pe pielea lor inclusiv vedetele Andrei Ivan și Jovan Markovic, lăsate în afara lotului. Surprinzător, în condițiile în care pe olteni îi aștepta un meci important. Justificat, însă, pentru cine i-a văzut jucând la mijlocul săptămânii, în Cupă. Pe ei și pe ceilalți pedepsiți cu excluderea, Hanca și Vână.
Mirel și-a explicat decizia invocând probleme de disciplină și de atitudine. Însă din explicațiile sale reies mai degrabă acelea de atitudine! Ivan are o predispoziție pentru simulări și nu și-o poate reprima, deși antrenorul asta-i cere, Markovici nu face nimic în lupta cu kilogramele, Hanca tratează meciul din Cupă, cu Ocna Mureș, ca pe o miuță în familie, iar Vână, deși i s-au tot acordat șanse, nu profită.
Indisciplina? Rădoi i-a băgat în ședință pe jucători la Zlatna și i-a certat, iar după Rapid a mai lansat o săgeată: „Dacă cineva crede că din șase zile se poate antrena doar cinci greșește. Pentru ziua aia în care nu se antrenează nu va juca și nu va face parte din grup”.
Fostul selecționer, e clar, a demarat deja „curățenia” anunțată de mai multă vreme, deși e greu de crezut că va renunța definitiv la Ivan și la Markovici. Mai sunt însă conducătorii clubului. Patronul Mihai Rotaru a intrat sâmbătă seară la DigiSport și a lăsat de înțeles că-l susține. Însă a insistat că nu-i place să-și spele rufele murdare în public.
Președintele Sorin Cârțu, în schimb, a acuzat la Pro Arena, cu subiect și predicat, lipsa de comunicare a lui Mirel, „i-am spus să mă sune după Zlatna, n-a făcut-o”. Și a opinat că „sunt prea mulți jucători dați deoparte. El a scos în evidență niște lucruri care au deranjat, dar nimic concret”.
Mirel Rădoi, antrenorul CS Universității CraiovaCând tocmai Cârțu, cel care a insistat mereu pentru aducerea sa în Bănie, îl arată cu degetul, e clar că Rădoi n-are un „meci” doar cu indolența, suficiența și aroganța unor fotbaliști, ci și cu șefii săi.
Dacă le va câștiga, este o șansă ca Universitatea să se schimbe în bine. Dacă nu, va funcționa probabil principiul potrivit căruia „e mai ușor să schimbi un antrenor decât o întreagă echipă”.
{{text}}