Altele

Ce urmează pentru David Popovici: „Nu sunt Michael Phelps. Voi avea 3 zile de pauză”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 13 November 2022

După ce a luat aur la 100 și 200 metri liber și argint la 100 metri mixt, David Popovici a câștigat azi și finala probei de 400 metri liber.

La finalul probei, David Popovici și-a prezentat planurile pentru finalul anului 2022, unul de-a dreptul uluitor pentru sportiv. 

Înotătorul de la CS Dinamo a analizat duelul cu Vlad Stancu în proba de 400 de metri.

„A fost o cursă frumoasă. Mă bucur că l-am avut pe Vlad lângă mine. Nu cred că aș fi putut înota așa repede dacă nu era el acolo. Și cred că valabil și invers. Ambii ne-am afirmat la nivel înalt, ne mai antrenăm împreună și știu că e un adversar redutabil”, a spus David Popovici.

Ce urmează pentru David Popovici

Pentru înotător urmează Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt din Australia (13-18 decembrie) . Acesta spune că deja se pregătește pentru competiția de la Antipozi și spune că nu își va lua liber în aceste Sărbători.

„A fost un an glorios. Vreau ca următorii ani să fie și mai impresionanți. Vreau să inspir cât mai mulți ani să se apuce de sport și să ducă o viață sănătoasă.

Eu nu prea am Sărbători. Nu sunt Michael Phelps, care nu a lipsit o zi de la antrenamente în 6 ani. O să-mi iau puțin liber. Sărbătorile înseamnă maximum 3 zile libere, cu tot cu Crăciun și Revelion. Dar îmi place așa. Asta mi-e rutina, ăsta e programul, iar asta m-a format.

Acum urmează Campionatele Mondiale în bazin scurt. Aici a fost o pregătire, era important să mă acomodez cu bazinul scurt. Nu pot să mint și să spun că îmi place, nu e timpul meu de bazin. Dar trebuie să fac și asta pentru că vreau să devin din ce în ce mai bun”, a adăugat Popovici.

De Crăciun nu vreau nimic. Din contră, vreau să ofer eu cât mai multe cadouri apropiaților și prietenilor. În primul rând trebuie să le mulțumesc părinților. Vreau să mulțumesc și profesilor, care m-au susținut mereu, și fanilor 

- David Popovici

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.