Fotbal   •   Nationala   •   28 DE ZILE MAI SÎNT PÎNĂ LA EURO 2008

Tamaş riscă

Articol de Viorel Tudorache   —  sâmbătă, 10 mai 2008

Deşi Piţurcă l-a sfătuit să se menajeze, fundaşul lui Auxerre vrea să joace diseară cu Monaco.

Gabriel Tamaş îi provoacă pal­pi­taţii selecţionerului. Pi­ţur­că şi-ar fi dorit ca “tricolorul” să nu forţeze revenirea pe gazon, după ce sîmbăta trecută s-a şi ac­ci­den­tat la genunchi şi s-a ales cu o en­torsă la glezna dreaptă. “Ai grijă să nu păţeşti ceva, fiindcă am ne­vo­ie de tine la Euro!”, i-a spus an­tre­norul.



Fundaşul de 24 de ani l-a asi­gu­rat însă pe Piţi că este apt şi do­reş­te să evolueze neapărat azi cu Mo­na­­co, în penultima etapă din Ligue 1: “Nu vă faceţi griji! Mă simt bine şi vreau să joc, pentru că du­pă acest meci, Auxerre poate fi sal­vată ma­tematic de retro­gra­da­re”.



Surprinzător, Tamaş a revenit la antrenamente după doar trei zile de pauză de la cumplita torsiune a pi­ciorului drept, lucru care i-a făcut pe medicii francezi să exclame: “Cît de tare pe picioare este acest bă­iat!”. Antrenorul Jean Fernandez le-a promis lui Tamaş şi lui Daniel Ni­culae că-i va învoi de la ultima eta­pă, cu Lyon, dacă retrogradarea va fi deja evitată.



Cu infiltraţii



Piţurcă e îngrijorat pentru Tamaş, deoarece consideră că orice acci­den­ta­re îl poate scoa­te definitiv pe fundaşul lui Auxerre din planurile sale pentru Euro 2008. Pentru a putea juca astăzi, “tricolorul” a fă­cut infiltraţii. În plus, Tamaş mai are probleme şi cu fractura falangei de­ge­tului mic de la piciorul stîng. Sur­se din an­tu­ra­jul jucătorului susţin că Gabi for­ţea­ză pentru că se află în atenţia unor cluburi din Italia, An­gli­a şi Olanda.

“Chivu n-are nimic grav”

Accidentat miercuri şi în­lo­cuit în minutul 77 al returului cu Lazio din se­mifinalele Cupei Italiei, Chivu (foto) nu-l îngrijorează deloc pe Victor Piţurcă: “Cristi nu s-a accidentat grav . Şi nu e vorba despre umărul stîng, cel cu probleme. Acum a acuzat dureri la claviculă, pentru care-i sînt necesare doar două zile de pauză”. Joi, fundaşul Interului nu s-a antrenat alături de coechipieri, avînd în program doar fizioterapie: “Nu voi juca împotriva Sienei, duminică. Vreau să fiu apt pentru finala Cupei, cu Roma, din 24 mai”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.