Postulatul lui Nicolo Napoli

„Nu se poate ajunge cu mingea la picior direct la poarta adversă”, a spus în româna sa aproximativă antrenorul italian. Și are mare dreptate!

A noua descindere a fostului fundaș juventin la FCU (de-a lungul anului italianul a prins și alte denumiri oficiale, inclusiv pe cea de Universitatea) a însemnat o înfrângere (0-2 acasă cu FCSB) și a fost urmată, printre alte alegații bilingve, de fraza de mai sus. Nu i-a trebuit prea mult lui Nicolo să constate că la plecare, acum jumătate de an, a lăsat ceva, iar acum, la revenire, a găsit cu totul altceva.

Jocul, mai încâlcit decât graiul

Schimbarea e clar în rău, jocul, chiar dacă uneori pare estetic, e mult mai încâlcit decât idiomul româno-italian pe care Napoli continua să-l folosească la vreo 15 ani de când viețuiește mai mult printre noi decât prin patria sa mumă. Dar chiar dacă se exprimă aproape ininteligibil în graiul nostru, de spus spune exact ceea ce trebuie. Echipa olteană a pierdut meciul acesta, dar și pe cele de dinaintea lui (ultima victorie e localizată în 10 septembrie, 1-0 cu Rapid, pe vremea aceea încă umblam la mânecă scurtă) din cauza acestei cărăușii trudnice, dar ineficiente, a mingii.

Teorema posesiei obligatorii

Sigur că prin acest procedeu, al sutelor de atingeri de balon, realizezi cifre bune, poți prezenta public o posesie rezonabilă (cu FCSB a fost de 57 la sută, altădată chiar mai mult, spre 70 de procente), dar ce folos când nu dai goluri și nu faci puncte? 

Realizările ofensive ale trupei lui Mititelu au început să devină vestigii istorice, datează din perioada golurilor lui Compagno sau a paselor lui Bauza. Despre care informațiile sunt la fel de confuze. Toată lumea spune că a fost folosit doar în repriza secundă pentru că l-a durut măseaua, doar antrenorul susține că argentinianului i s-a umflat un deget de la picior. Aproape că nu e nicio diferență, distanța anatomică e doar de vreun metru șaptezeci.

Gâdil-o, gâdil-o, n-o lăsa!

Adevărul este că pe vremea lui Compagno oltenii mai foloseau și centrarea ca mod de lucru. Sau lansarea pentru viteza lui Bălan, cel plecat în Grecia. Sau pentru Sidibe, și el un sprinter, care are acum blockstartul pe banca de rezerve. Acum, de fapt nu acum, ci de vreo două luni încoace, se gâdilă mingea la nesfârșit, toată lumea vrea pasa la picior, nimeni în adâncime. Ba mai mult (s-a întâmplat de câteva ori și cu FCSB), mingea e condusă până la un coechipier și lăsată acolo, aproape că are consemn să nu se îndepărteze vreo clipă de ghetele oltenilor de toate națiile din echipă.

Gol cu călcâiul de pe linia porții

Acest tangou (nu întâmplător Bauza e argentinian), acest desen pretins latino nu e altceva decât un dans plictisitor, încărcat de-un romantism desuet și complet lipsit de spor. De mai multe etape băieții de la FCU au abandonat în totalitate lansările în adâncime, jocul în spațiile libere. Recurg până la plictiseală la această miuță cu o finalitate sortită pieirii, iar golul, dacă ar fi să vină, trebuie marcat obligatoriu cu călcâiul, de pe linia porții.

De la vise la coșmaruri

Ce e bine e că Napoli a găsit diagnosticul. Acest prim meci aproape că nu-i aparține, nici ca pregătire, nici ca rezultat. Va trebui să remodeleze totul (are pauza la dispoziție), pentru că atunci când ești pe loc direct retrogradabil nu mai țin astfel de floricele. Vorbim totuși despre o echipă care a jucat și fotbal, care a bătut Rapidul și CFR-ul, a remizat la FCSB și a visat la play-off. Acum nu mai are vise, ci coșmaruri.