International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2022 - Stiri   •   STADIOANE

Cum arată cele 8 stadioane ale Cupei Mondiale Qatar 2022

+58 Foto
Campionatul Mondial din Qatar, care pornește la drum duminică, se va disputa pe opt stadioane.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 15 noiembrie 2022

Campionatul Mondial din Qatar, cel mai controversat turneu final din istorie, pornește la drum duminică. Se va disputa pe opt stadioane, toate modernizate sau construite de la zero în vederea primei astfel de competiții găzduite în Orientul Mijlociu.

  • Exceptând TVR-ul, Gazeta Sporturilor este singura instituție media din România care trimite 4 jurnaliști la turneul final din Qatar: Ovidiu Ioanițoaia (director GSP), Dan Udrea (redactor-șef adjunct GSP), Remus Răureanu (reporter special) și Andrei Crăițoiu (reporter) vor relata din Doha pe întreaga durată a competiției

Qatarul a ridicat de la zero șase stadioane, alte două fiind renovate. Dintre acestea, doar cinci au fost construite în termen, la celelalte existând întârzieri considerabile. Meciul de deschidere, Qatar - Ecuador, va fi pe stadionul Al Bayt, care a fost inaugurat în 2020 și care are o capacitate de 60.000 de locuri.


Ahmad Bin Ali Stadium

+58 Foto
AL THUMAMA STADIUM: Capacitate: 40.000 locuri Cost: 342 milioane de dolari / foto: Guliver/Getty Images

Al Bayt Stadium

+29 Foto
AL BAYT Capacitate: 60.000 locuri Cost: 847 milioane de dolari

Al Janoub Stadium

+58 Foto
AL THUMAMA STADIUM: Capacitate: 40.000 locuri Cost: 342 milioane de dolari / foto: Guliver/Getty Images

 Al Thumama Stadium

+58 Foto
AL THUMAMA STADIUM: Capacitate: 40.000 locuri Cost: 342 milioane de dolari / foto: Guliver/Getty Images

 Education City Stadium

+58 Foto
AL THUMAMA STADIUM: Capacitate: 40.000 locuri Cost: 342 milioane de dolari / foto: Guliver/Getty Images

Khalifa International Stadium

+58 Foto
AL THUMAMA STADIUM: Capacitate: 40.000 locuri Cost: 342 milioane de dolari / foto: Guliver/Getty Images

 Lusail Stadium

+58 Foto
AL THUMAMA STADIUM: Capacitate: 40.000 locuri Cost: 342 milioane de dolari / foto: Guliver/Getty Images

974 Stadium

+58 Foto
AL THUMAMA STADIUM: Capacitate: 40.000 locuri Cost: 342 milioane de dolari / foto: Guliver/Getty Images

6.500 de victime în Qatar

Pentru Mondialul care stă să înceapă, în Qatar a fost ridicat un oraș nou, Lusail, în jurul arenei finalei, s-au construit stadioane, spitale, aeroporturi, hoteluri, drumuri, poduri, dar au murit 6.500 de oameni, a anunțat The Guardian la capătul unei lungi investigații, muncitori din Nepal, India, Bangladesh, Sri Lanka, obligați să lucreze în condiții înfiorătoare la infrastructura acestui Mondial.

Citește și alte știri despre Campionatul Mondial din Qatar:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.