Despre a fi sau a nu fi român

Să nu fim supăraţi că n-am mers mai departe la acest Euro de handbal. Dar putem fi supăraţi din alt motiv

O singură victorie demnă de acest nume, cea cu Spania, obţinută pe buza prăpastiei graţie unei reuşite ieşite din orice comun. Două înfrângeri, la limită, drept, dar în care am fi avut nevoie de noroc ca să întoarcem scorul pe final. Şi o partidă de cele mai negre zile ale istoriei handbalului românesc.

Cum puteam pretinde aşa un loc în lupta la medalii? E peste poate. Noi visăm mult. Visăm minuni, fantasmăm despre comploturi internaţionale, ne iluzionăm că de pe azi pe mâine, graţie golului extraterestru al lui Bazaliu, vom avea un alt handbal, o altă naţională. Astea sunt poveşti pentru copii. Sau pentru cei care se autohipnotizează.

Tratarea diabetului cu dulciuri

Meciul care ne-a scos din luptă, cu Muntenegru, a născut un vulcan de proteste împotriva arbitrajului lui Vranes şi Wenninger. Se glosează pe marginea ultimei faze care a dus la ultimul gol. E foarte posibil ca Grbici să fi făcut dublu dribling.

OK. Mingea venea la noi. Înscriam. Se termina egal. Rezultat identic, semifinală ratată. Căci, încă o dată, despre o şansă la medalie discutăm. Pe parcursul meciului au mai existat decizii controversate şi da, e posibil ca „tricolorele” să fi fost „ciupite”, dar să spui că numai din cauza asta am pierdut e exagerat.

O frustrare istorică

Arbitrajul a fost bizar, dar cuplul austriac a dictat decizii contestabile şi în tabăra muntenegrencelor. Nu deţin balanţa exactă, cine a fost în final dezavantajat la unul sau două fluiere aiurea. Noi!, zicem noi. Şi tind să cred că aşa e. Dar sunt, suntem, evident subiectivi, mai ales că handbalul a construit în noi în mod istoric o frustrare pe care tindem să o tratăm cu aruncat vina pe alţii.

E mai simplu aşa. E exonerant. Şi reconfortant. Propun să ne pregătim pentru următoarea mare competiţie căutând deja urme de antiromânism ale viitorilor fluieraşi sau fluieraşe.

Vedeţi dacă mai aveţi buletinul!

„Dacă nici acum nu îţi dai seama că eram echipa care merita să câştige, înseamnă că nu eşti român sau nu îţi pasă de sport!”, a tunat Cristina Neagu după meci. „După meci” - precizare importantă. După meci sportivii spun vrute şi nevrute. Sper că enormitatea scoasă pe gură de fosta cea mai bună jucătoare a lumii e nevrută. Cine ajunge să le refuze unor oameni cetăţenia sau adecvarea la sport pe baza alinierii la judecata asupra unui arbitraj se face vinovat de un derapaj impardonabil.

Altă perspectivă

Dar fraza deschide şi un orizont al adevărului. Da, mai degrabă nu trebuie să fii român, ci danez, francez sau gabonez ca să cântăreşti mai aproape de realitate deciziile de arbitraj ale unui astfel de meci. Adică trebuie să fii obiectiv. Adică să nu fii subiectiv. Mare dreptate are aici Cristina!

Zorii unui altfel de destin

Am păstrat pentru final, ca pe o Cenuşăreasă, esenţialul. Anume că s-au întrezărit în evoluţiile naţionalei zorii unui altfel de destin. Echipa României e un perpetuu şantier, dar parcă de această dată am mai văzut, exceptând partida cu Franţa, licărirea a ceva.

Avem portari care pot ţine echipa în spate, Buceschi e un centru de mare valoare, Pintea rămâne un atu, extremele au marjă de progresie, la fel interii tineri, Neagu are acelaşi braţ solid. Dar trecerea cu adevărat la alt nivel de handbal se va realiza atunci când apărarea va fi de clasă mondială, nu doar o jucătoare sau două în atac.

Sfertul de secol academic

Acum, cu aproape 32 de goluri primite de meci (am scos din calcul meciul cu Macedonia de Nord, o echipă mult sub valoarea competiţiei), nu poţi pretinde mare lucru. Aici e cheia. Nu există succes fără aşa ceva. Apărare şi contraatac. Fără ele suntem întârziaţi cu o epocă. Noi am rămas blocaţi cu un sfert de secol în urmă cu jocul şi cu lamentările legate de arbitraj.

Putem alege să stăm acolo bine mersi, în vreme ce alţii ne vor flutura medaliile pe sub nas. Dar parcă am avea altceva mai bun de făcut. Bulbii unui viitor există. Să nu-i udăm cu lacrimi inutile! Dacă o tot dăm pe „agenturili străine” înseamnă că degeaba am ieşit de sub Ceauşescu.