Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA

Replica lui Rotaru, după ce GSP a dezvăluit lista neagră de la Craiova: „Au sunat deja 3 echipe să-l ceară. Cum să renunți la el?”

Mihai Rotaru, patron CSU Craiova

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 17 noiembrie 2022

Mihai Rotaru, patronul de la Universitatea Craiova, s-ar despărți și mâine de Ionuț Vînă, George Cîmpanu, Ante Roguljic, Ivan Martic și Eduard Florescu. Problema e că au angajamente pe termen lung și, dacă țin de ele, va fi dificil și cu achizițiile solicitate de Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi a început de mai multă vreme un proces de evaluare a lotului pe care l-a preluat de la Laszlo Balint, pe 9 august. Și chiar dacă a surprins pe toată lumea cu trecerea pe linie moartă a lui Andrei Ivan, Jovan Markovic, Sergiu Hanca și Ionuț Vînă, doar ultimul se află, potrivit informațiilor Gazetei, pe lista jucătorilor de care clubul va încerca să scape în această iarnă. 

Lista neagră îi mai cuprinde pe George Cîmpanu, Ante Roguljic, Ivan Martic și pe Eduard Florescu.

UPDATE ora 13:00 » Reacția lui Rotaru, după ce GSP a dezvăluit lista neagră de la Craiova


Mihai Rotaru a ținut să facă următoarele precizări, după apariția articolului: „Ceea ce ați scris e o prostie. Câmpanu face parte din planurile noastre și din prezent și de viitor. Cum să renunți la un jucător U21, care face parte din anturajul echipei naționale de tineret? 

În urma prostiei au sunat deja 3 echipe să-l ceară. La fel Ante Roguljic. El este un jucător pe care ne bazăm, dar care în ultimul timp a avut o serie de ghinioane”.

Cinci jucători pe lista neagră de la CSU Craiova

În campionat, niciunul n-a reușit să-și depășească statutul de rezervă:


  • Cîmpanu a fost luat în 2020, de la FC Botoșani, deși nu era titular. Oltenii au văzut în internaționalul de tineret mai degrabă un jucător „pentru viitor”. Însă George întârzie să convingă. Alternează momentele bune, rare, cu cele modeste. Bilanț în Liga 1 2022/2023: 11 apariții, un gol.
Câmpanu a fost încercat pe mai multe posturi, însă n-a dat randamentul așteptat nicăieri/ foto: Facebook
  • Roguljic a uimit cu tehnica lui și cu unele finalizări, însă în club se vorbește despre un sportiv fragil fizic. Mijlocașul ofensiv se accidentează ușor și e incapabil să ducă pe picioare un meci întreg. Bilanț în Liga 1 2022/2023: 12 apariții, niciuna de 90 de minute, zero goluri.
  • Martic e la al doilea „mandat” în Bănie. Dar, spre deosebire de perioada 2017-2020, fundașul croato-elvețian este într-un regres evident. La 32 de ani, el a pierdut din acea răutate specifică fotbaliștilor de sorginte slavă, în sensul bun al cuvântului, și n-a reușit să-l convingă nici pe Balint, nici pe Rădoi. Bilanț în Liga 1 2022/2023: 7 partide, din 17 posibile, zero goluri.
A doua experiență a lui Martici în Bănie e un eșec/ foto: Facebook
  • Florescu a fost adus de la FC Botoșani într-un moment în care Rădoi acuza subțirimea numerică a efectivului avut la dispoziție. Altfel spus, un mijlocaș pe care s-a știut de la bun început că se va conta „la nevoie”. Ceea ce s-a și întâmplat. Bilanț în Liga 1 2022/2023: un meci, zero goluri.
  • Vînă a fost un mare talent, la Viitorul, actuala Farul. Sub comanda lui Hagi a câștigat titlul, în 2017, și i se întrevedea un viitor strălucit. Numai că transferul la FCSB, în 2019, nu i-a priit. Pretențiile incomparabil mai mari și presiunea pusă de Gigi Becali l-au transformat într-un jucător de pluton. 

    Nici transferul la Universitatea, alt club cu pretenții, nu i-a adus mijlocașului de 27 de ani declicul așteptat, iar mai nou a intrat și în vizorul lui Rădoi, care pare să nu mai aibă răbdare cu el: „Pe Vînă și pe Nistor i-am readus în lot, de la echipa a doua. Dan a profitat, el, nu!”. Bilanț în Liga 1 2022/2023: 5 apariții, niciuna de 90 de minute, zero reușite.
Florescu (la mijloc) și Vînă (dreapta) nu sunt pe placul lui Rădoi/ foto: sportpictures.eu

Problema lui Mihai Rotaru: contracte lungi, greu de „rupt”

Un numitor comun pentru cei cinci: toți au contracte pe termen lung. Cîmpanu și Vînă până-n 2025, Roguljic, Martic și Florescu până-n 2024. Practic, patronul Mihai Rotaru nu-i poate îndepărta decât de comun acord sau dacă ei acceptă oferte de la alte cluburi dispuse să-i ia sub contract. 

Scouterii lui Rotaru sunt de mai bine de-o lună „pe teren”, în căutarea întăririlor cerute de Mirel. Însă, ca și-n vară, mai întâi trebuie să se elibereze locuri în actualul efectiv pentru a face achiziții.

36 de prezențeîn campionat au bifat până acum, împreună, Cîmpanu, Roguljic, Martic, Vînă și Florescu. Singurul care a marcat este Cîmpanu (un gol)

700.000 de euroe cota de piață a lui Cîmpanu. Cel mai valoros dintre cei 5 jucători vizați pentru disponibilizare. Lui i-a scăzut însă cu 100.000 față de iunie 2022

Mirel Rădoi dă ochii joi cu Sorin Cârțu

Oltenii își vor relua joi pregătirile după minivacanța de 4 zile acordată de Mirel Rădoi. Este de așteptat ca antrenorul să aibă discuții lămuritoare cu președintele Sorin Cârțu, iritat în urma deciziei unilaterale luate de Mirel sâmbătă, înaintea meciului cu Rapid (2-2), când i-a scos din lot pe Ivan, Markovici, Vînă și Hanca. 

Acționarul Mihai Rotaru este plecat din țară, dar a spus că-i va amenda pe amândoi fiindcă „au spălat rufele murdare în public”.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.