Nationala

„Vă ia capul la câte goluri a dat!” » „Superatacantul” ofertat de Gigi Becali nu l-a uitat pe patronul FCSB. Unde a ajuns să joace în prezent

Luka Zahovic/ captură Youtube

Articol de Viorel Tudorache  —  joi, 17 noiembrie 2022

Înaintea amicalului cu Slovenia, de pe Cluj Arena, 4 fotbaliști de la adversari, Petar Stojanovic (27 de ani, fundaș dreapta, Empoli), Benjamin Verbic (28, atacant stânga, Panathinaikos), Luka Zahovic (27, atacant, Pogon) și Matevz Vidovsek (23, portar, Olimpija Ljubljana), au primit diverse întrebări despre România.

  • România - Slovenia se joacă azi, de la ora 18:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Pro Arena
  • Următorul amical al „tricolorilor”, Moldova - România, va avea loc pe 20 noiembrie, la Chișinău, de la ora 20:30.

Înaintea amicalului programat diseară la Cluj, Luka Zahovic a fost întrebat de jurnaliștii sloveni dacă a auzit despre vreun nume celebru din România, iar răspunsul lui a fost „Gigi Becali”. Atacantul  și-a amintit de patronul celor de la FCSB, la 4 ani distanță de când Becali îl dorea la echipa sa.

Patronul de la FCSB a încercat în iulie 2018 să îl ia împrumut pe Zahovic de la Maribor, dar transferul a căzut. Impresarul lui îl prezenta ca pe un superatacant. „Este destul de greu, dar nu imposibil. Dacă luaţi statistica ultimelor zece meciuri, vă ia capul la câte goluri a dat”, declara atunci impresarul Zvonko Milojkovic. 

Zahovic, un singur transfer după oferta lui Becali: a ajuns gratis în Polonia

La 4 ani distanță de la negocierile cu Becali, Zahovic joacă în prezent la Pogon, locul 4 în Polonia, și are doar 3 goluri marcate în 17 partide. S-a transferat de la Maribor, gratis, în octombrie 2020. Luka este fiul fostului mare internațional sloven Zlatko Zahovic, „decarul” din „dubla” de tristă amintire cu România din 2001.

1,25 de milioane de euroera cota lui Zahovic în iulie 2018. Și-a păstrat aproape intactă evaluarea de atunci, fiind cotat în prezent la 1,2 milioane

Transferul nu s-a mai realizat, deoarece Becali îl voia împrumut pentru un an, în timp ce Maribor voia să îl vândă. „Am văzut ce a spus domnul Becali, că îl vrea împrumut pe Zahovic. Asta este jignire! Răspunsul pentru dânsul este unul simplu: pac, pac, transferul a picat!”, spunea Zvonko Milojkovic.

Cum au răspuns jucătorii Sloveniei, întrebați despre România: 

1. Ce știți despre România?

  • Petar Stojanovic (Empoli): „Răzvan Marin” -  colegi la Empoli
  • Benjamin Verbic (Panathinaikos): „Mircea Lucescu” - (n.r. a jucat la Dinamo Kiev sub comanda lui Il Luce)
  • Luka Zahovic (Pogon): „autoturismul Dacia”
  • Matevz Vidovsek (Olimpija Ljubljana): „muzica românească”

2. Care este capitala României?

  • „București”, toți au răspuns corect

3. Care este populația României?

  • Doar Luka Zahovic a fost aproape de răspunsul corect. În 2021, populația României era de 19,12 milioane

4. Care sunt culorile drapelului României? 

  • Toți au răspuns corect: „roșu, galben și albastru”

5. Care sunt țările vecine cu România (Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria)? 

  • Luka Zahovic a știut 4 din 5 (Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia)

6. Cluburi de fotbal din România ?

  • Petar Stojanovic - CFR
  • Luka Zahovic, Benjamin Verbic - Steaua
  • Matevz Vidovsek - Sepsi (n.r. și-a amintit de Sepsi pentru că a eliminat Olimpija Ljubljana din Conference League)

7. Ce fotbaliști români știți?

  • Petar Stojanovic (Empoli) - Răzvan Marin 
  • Luka Zahovic - Alexandru Crețu (au fost colegi la Maribor) 
  • Benjamin Verbic - Gică Popescu

8. Celebrități cunoscute din România?

  • Petar Stojanovic - Mircea Lucescu 
  • Luka Zahovic - Becali

România - Slovenia, echipele probabile anunțate în Gazetă:

România (4-3-3): H. Moldovan - Manea, Burcă, Nedelcearu, Opruț - R. Marin, M. Marin, Cicâldău - Cordea, Pușcaș, Drăguș 
Rezerve: Târnovanu, M. Popa, Al. Pantea, R. Drăgușin, Ad. Rus, Vătăjelu, Olaru, Boloca, T. Băluță, N. Păun, Moruțan, Petrila, Sefer, M. Ștefănescu, D. Paraschiv 
Absenți: I. Radu, Chiricheș, Fl. Tănase, Alibec, Bancu (toți accidentați) 
Selecționer: Edi Iordănescu (44 de ani)

Slovenia (5-3-2): Oblak - Karnicnik, Blazici, Brekalo, Bijol, Sikosek - G. Cerin, Zajc, Kurtici - Šporar, Sesko 
Rezerve: Belec, Vekici, Vidovšek, P. Stojanovici, G. Stankovici, Verbici, Mevlja, Balkovec, Elsnik, Crnigoj, Lovrici, T. Horvat, L. Zahovici, Vombergar 
Selecționer: Matjaz Kek (61 de ani)

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.