Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, a făcut o analiză a mandatului său de până acum, a obiectivelor pe care le are și a modului în care a luat decizia de a prelua formația alb-roșie.
„În vestiarul lui Dinamo a fost o furtună. Jucătorii erau demoralizați, clubul în general era cu o stare de spirit la pământ.
Am muncit mult pentru ca jucătorii care au fost și anul trecut aici să-și redobândească starea de spirit pe care o pierduseră, ușor-ușor vedem primele raze de lumină după o perioadă foarte complicată.
Inițial am vrut să văd ce se întâmplă, am analizat foarte bine. Vezi altfel din exterior, am vrut să înțeleg momentul pe care îl traversa Dinamo. Pe firul rațiunii poate că nu m-aș fi înhămat niciodată. În lupta asta între logică, rațiune și ce spune inima, am ales calea sentimentală.
Cred că aș fi regretat toată viața dacă nu aș fi venit acum la Dinamo. Pe de altă parte, lucrurile mari n-au fost făcute pe linia logicii și rațiunii, s-au realizat când inima a spus că acolo ar trebui să fii, adică să iau decizia și să mă alătur lui Dinamo. Lucrurile nu sunt întâmplătoare”, a spus Ovidiu Burcă pentru Playsport.
Visez cu ochii deschiși să putem readuce clubul în prima ligă, să avem stadionul nostru... dar nu mă îmbăt cu apă rece, nu fac planuri pe termen lung. E un management de criză, de la săptămână la săptămână. Trebuie să fim realiști, următorul meci e următorul pas.
Retrogradarea nu a fost întâmplătoare, a fost un cumul de factori. Înaintea noastră, lucrurile au fost cum au fost, la toate nivelurile.
[despre faptul că are cel mai mic salariu din istoria antrenorilor lui Dinamo] Dacă ținem cont de faptul că Dinamo e în Liga 2... am un salariu foarte bun, sunt mulțumit. Suntem ok. Dacă ne uităm sub noi, sunt un norocos.
- Ovidiu Burcă
{{text}}