Ilie Năstase (76 de ani), primul număr unu din istoria ATP, a fost prins băut la volan.
Fostul mare jucător de tenis a avut o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Nasty” a primit o amendă contravențională de 1.305 lei, iar oamenii legii au dispus suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile, informează ziarul Libertatea.
Comunicat Poliția Română: „Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest”
La data 18 noiembrie, în jurul orei 0.00, polițiștii Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul pe o stradă din sectorul 1 din municipiul București. Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
- comunicat Poliția Română
Ilie Năstase: „Plec din România! Nu mai vreau să stau în țara asta!”
Fostul mare sportiv a oferit o reacție legată de acest eveniment: „M-a oprit Poliția. Băusem două beri, dar în România nu ai voie nici o bere. Și mi-au dat o amendă.
Plec din România! Nu mai vreau să stau în țara asta! Mulțumesc frumos”, a declarat Ilie Năstase.
Ilie Năstase a mai fost prins băut la volan
Ilie Năstase a mai fost prins băut la volan. În mai 2018, „Nasty” a fost oprit de agenții din cadrul Poliției Capitalei, în jurul orei 4:45, pe Șoseaua Nordului din București.
La momentul respectiv polițiștii i-au cerut lui Năstase să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care fostul sportiv a devenit recalcitrant și a adresat injurii polițiștilor.
Ulterior a fost încătușat și dus la sediul INML pentru recoltarea de mostre biologice. A refuzat și i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. La câteva ore distanță de la incident, Ilie Năstase a fost prins din nou de un echipaj al poliției conducând un scuter fără permis.
Ilie Năstase a fost condamnat în februarie 2019 la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare.
GSP.RO a discutat cu avocatul Adrian Cuculis despre cazul Năstase: „Va fi tratat de instanță ca recidivist, dar nu mai este în perioada de supraveghere, astfel că nu riscă o eventuală pedeapsă cu executare”.
{{text}}