15 – tragedie = 12

Cu 40 de ani în urmă, Deuk-Hoo Kim, boxerul de 27 de ani, deceda în urma unui meci de 15 reprize contra lui Ray „Boom Boom” Mancini, iar regulamentul se schimba aproape imediat.

Ray „Bom Bom” Mancini, care, până la 21 de ani a pierdut un singur meci la profesioniști, lovește puternic. Adversarul, Deuk-Hoo Kim (Kim Duk-koo), din Coreea de Sud, 27 de ani, pare că nu mai poate rezista. N-a mai boxat, până acum, niciodată într-un meci cu 15 reprize. Italo-americanul are ceva experiență, a prins trei astfel de șocuri. Da, așa se lupta pe atunci, pe 13 noiembrie 1982, lângă cazinoul „Cesar Palace” din Las Vegas, eveniment în aer liber. Titlul mondial la semiușoară pe masă.

Dar Kim nu cade, deși fiecare „bombă” de-a lui „Bom Bom” e aplaudată în picioare. Rămas făr’ de tată la doi ani, mama se recăsătorise de trei ori. Încă patru frați, familie amărâtă. A lustruit pantofii prin Seul, a fost ghid turistic, înainte de a se apuca de box, în 1976. 

În repriza a 11-a, îndoise, olecuță, genunchii, sub greutatea loviturilor. În a 13-a, Mancini lovise de 39 de ori la rând. Ochii aproape închiși, buzele lipite, însă nu-i terminat. „Rundele ce duc spre titlul mondial”, scriau gazetarii, vorbind despre cele trei reprize ce făceau diferența. Corpul nu mai putea, tehnica dispărea, se lupta doar pentru spraviețuire. 

19 secunde din cea de-a 14-a rundă

La șase sau șapte secunde după gong, asiaticul e în centru, pare ofensiv, însă nu se apără suficient. Gazda lovește, Deuk-Hoo Kim depărtează brațele și primește fatala. Arbitrul îl numără, se ridică greu... Oficial, 19 secunde trecute din cea de-a 14-a rundă. Mancini, euforic, pe brațele antrenorilor, cu fața tumefiată, are puterea să surâdă. 

Merge să-și caute rivalul, dar acesta nu mai poate răspunde. Cade de pe propriul scaun. Deși e greu de crezut, asistența medicală e aproape inexistentă. Îl scot de acolo, îl apasă puțin pe piept, dar e clar că situația e mult mai gravă. Targa și spitalul. 

Comă indusă, operație. Hematom subdural, o cantitate imensă de sânge în craniu. La cinci zile după, în urma loviturilor primite, Deuk-Hoo Kim decedează. Cei de la „Sports Illustrated” publică o imagine din timpul meciului și titrează pe copertă: „Tragedie în ring”. Încep discuțiile. Dacă 12 reprize erau suficiente, de ce s-a ajuns la 15? Banii, showurile...

Ray Mancini a mers la funeralii, în Coreea. A intrat în depresie, și-a reproșat, mereu, că poartă întreaga vină. Promotorul său, Bob Arum, avea să afirme că „n-a mai fost, niciodată, la fel”. Rămânea campion mondial până pe 1 iunie 1984.

Kim declarase, înainte de meci, „Ori moare el, ori mor eu”. Cu trei zile înainte de a sui în ring, scrisese, pe abajurul lămpii de la hotel, „Trăiește sau mori!”.

Mama lui Kim a venit în Las Vegas pentru a-i strânge lucrurile. S-a sinucis trei luni mai târziu, bând o sticlă de pesticid.

Deși regulile spuneau că boxerii sud-coreeni nu au voie să aibă prietene, Lee Young-Mee, logodnica lui Kim, era însărcinată, în acel moment, cu un băiețel, Kim Chi-Wan, născut în iulie 1983. În 2011, copilul și mama s-au întâlnit  cu Ray, ca parte a documentarului „The Good Son”.

Richard Green, arbitrul jocului, a susținut, luni bune, că imaginea boxerului asiatic căzut îl urmărește. S-a sinucis pe 1 iulie 1983, împușcându-se.

În 2003, cei de la Sun Kil Moon au scos albumul „Ghosts of the Great Highway”. Cea de-a opta melodie se numește „Duk Koo Kim”. „Sports Illustraded” a inclus-o pe lista celor mai bune melodii ce „vorbesc” despre sport.  

La 60 de zile după tragedie, WBC, organizatoarea meciului, a anunțat că se revine la 12 reprize, în loc de 15.